Primăria se apucă de amenajarea unui nou parc pe Bulevardul Coposu

În data de 29 mai, primarul Astrid Fodor a semnat contractul pentru amenajarea unui nou parc pe bulevardul Corneliu Coposu cu asocierea SC Nord Construct SRL Sibiu și SC Terra Building SRL Sibiu, împreună cu subcontractantul SC Repcons SRL Sibiu. Valoarea investiției este de 1,05 milioane lei.

“Am promis că, acolo unde spațiul permite, vom amenaja parcuri mai mari sau mai mici pentru că orașul are nevoie de astfel de “oaze” urbane. Vom transforma o zonă centrală neamenajată într-un spațiu pentru mișcare, dar și un loc de promenadă și odihnă pentru sibieni. ” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Primăria se apucă de amenajarea unui nou parc pe Bulevardul Coposu

În termen de 60 de zile constructorii vor amenaja noul parc pe zona ridicată ca nivel situată între bulevard și strada Gimnasticii, în suprafață de aproximativ 1800 de metri pătrați:
• O alee pietonală de aproape 200 metri lungime care va străbate zona, cu integrarea celor patru zone de acces spre parc sub forma unor trepte și cearea unei zone de acces sub forma unei alei pentru cărucioare.
• O zonă cu aparate pentru work-out
• Un loc de joacă dotat cu un complex de joacă, balansoare, leagăne (inclusiv unele destinate copiilor cu vârste mici și dotate cu scaune speciale) și un carusel
• Iluminatul public cu tehnologie LED, amplasat pe stâlpi
• Mobilier stradal: bănci, rastele pentru biciclete, coșuri de gunoi și o cișmea

Ultima oră

Comentariul meu

Publică