Patru sibieni blocați în Munții Trascău din cauza unui câine

Două cupluri formate din sibieni au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor după ce luni au rămas blocați în Munții Trascău, pe Piatra Secuiului. Ei au plecat în căutarea unui cățel care a căzut într-o râpă.

”Două cupluri, doi bărbaţi, două femei, au părăsit traseul turistic din cauza unui căţel căruia i s-a făcut rău şi a căzut de pe o stâncă. Au plecat după el şi au rămas şi ei blocaţi. Nu mai puteau nici să urce, nici să coboare. S-au panicat, din cauza traumatismului suferit de căţel şi din cauza zonei foarte accidentate şi au rămas practic înţepeniţi. Am intervenit cu o echipă de cinci salvamontişti şi i-am coborât”, a spus Lucian Forda.
Potrivit sursei citate, starea de sănătate a turiştilor este bună, ei neavând nevoie de îngrijiri medicale. Aceştia erau, însă, foarte panicaţi.
Sursa www.mediafax.ro

Patru sibieni blocați în Munții Trascău din cauza unui câine

Ultima oră

Comentariul meu

Publică