VIDEO Alex Pelici după finala pierdută - Îmi felicit jucătorii. Mulțumim fanilor veniți de la Sibiu

Alexandru Pelici, antrenorul FC Hermannstadt nu a reușit să aducă la Sibiu Cupa României, dar își felicită jucătorii și spune că jocul din finală a fost unul bun.

„A fost un an bun pentru noi. Am pierdut finala în fața uneia dintre cele mai bune formații din România. Ne-am pregătit excelent, am avut o tactică precisă, însă Craiova a speculat greșelile noastre. Au jucători capabili să facă diferența.
A fost pentru prima dată când jucătorii noștri au evoluat cu o asemenea audiență. A fost și presiunea trofeului. Am avut șansele noastre la 0-0. Nu am reușit să marcăm, apoi au speculat acea pasă greșită la primul gol.
Le mulțumesc celor care au venit de la Sibiu să ne susțină și tuturor celor care ne-au susținut de-a lungul timpului. Îmi felicit jucătorii. Au făcut lucruri minunate în acest sezon. Sperăm să facem față cu brio în Liga 1, să ne ridicăm la nivelul așteptărilor, la cerințele suporterilor noștri”, a declarat Pelici.

„Putem fi mândri pentru ceea ce am realizat. Nu se aștepta nimeni să ajungem în finala Cupei. După părerea mea, am primit gol în prima repriză din singura lor ocazie. Noi am venit să câștigăm Cupa, dar n-a fost să fie. Noi vom rămâne la fel și în Liga 1 și ne vom pregăti la fel de acum încolo”

Sursa www.gsp.ro

Ultima oră

Comentariul meu