proiectul noului hotel de patru stele de pe milea - dezbateri publice cu scântei

Pe Bulevardul Vasile Milea, colț cu strada Oncești urmează a se ridica un hotel de patru stele. Proiectul este inițiat de una dintre cele mai mari firme de turism, Karpaten Turism. Procedurile au ajuns la faza dezbaterilor publice, iar cei doi sibieni din vecinătatea viitoarei construcții au primit răspunsuri la problemele ridicate de ei. Concluzia este că nemulțumirile lor nu au fundament.

Unul dintre aceștia reclama faptul că săpăturile ce se vor face pentru amenajarea unei parcări subterane îi pot afecta structura casei, pentru că distanța între ele nu este foarte mare. Sibianul s-a arătat îngrijorat și de faptul că pe terasa ce urmează a fi amenajată turiștii vor lua masa sau își vor petrece o parte din timp, ceea ce înseamnă gălăgie și încălcarea intimității familiei sale. La fel, sibianul nu dorește ca intrarea în parcarea subterană să se facă pe lângă poarta casei sale din aceleași motive de gălăgie.

proiectul noului hotel de patru stele de pe milea - dezbateri publice cu scântei

Pentru asa dezvoltatorul a avut un răspuns: ”Actualmente, pe terenul SC Karpaten SRL se află pe graniță o clădire de locuit, locuință care se va demola, iar subsolul extins al hotelului se va cala, de fapt, pe acest contur cu diferența că verticala viitoare va fi în avantajul imobilului de la nr. 4. Din punct de vedere tehnic, construcția nouă a subsolului extins nu va afecta în niciun fel construcția de la nr. 4. Sunt sisteme de construire suficiente – de la săpături manuale cu margini sprijinite, la sisteme de palplanșe etc – și care să excludă vreun pericol pentru vecinătăți. Considerăm că poluarea sonoră va fi mult diminuată prin realizarea hotelului care va fi, de fapt, un ecran între zgomotul permanent la bulevardul Vasile Milea și locuințele de pe strada Oncești. Iar eventuala poluare sonoră generată prin intrarea și ieșirea autoturismelor din parcare nu poate fi mai mare decât cea generată de circulația curentă din zonă, mai ales că majoritar se vor utiliza autocarele care nu intră în parcaj”.

O altă vecină ce locuiește pe strada Oncești s-a arătat îngrijorată de faptul că viitoarea clădire i-ar putea lua din lumina naturală ce intră în casă. De asemena, spune ea, cele 9 locuri de parcare propuse de dezvoltator a se construi în sistem alveolar, paralele cu bordura sunt nerealizabile din cauza diferenței de nivel dintre teren și carosabil. În plus, spune femeia, acolo sunt parcate mereu autoturismele celor care locuiesc în zonă.
Răspunsul celor de la Karpaten Turism a fost că la proiectarea hotelului s-a ținut cont de casele din jur, astfel că ”ferestrele camerelor de locuit au asigurate cele 90 de minute însorire teoretică la solstițiul de iarnă”.

Cât despre locurile de parcare, dezvoltatorul spune că terenul va fi adus la același nivel.
Hotelul de patru stele va avea peste 80 de camere, cu o capacitate de aproximativ 140 de turiști.

Terenul pe care se va construi are o suprafață de 1.300 de metri pătrați.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică