Veste bună - Au început lucrările la grădinile din grădinițele Sibiului

În cinci grădinițe din municipiul Sibiu a început amenajarea unor grădini de legume unde 300 de copiii vor învăța arta grădinăritului. Ei vor lucra alături de educatoare și personal specializat, ca niște mici grădinari.

Demersul face parte din proiectului ”Grădina din Grădiniță”, este organizat de Asociația de Bun Gust și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Comunității și de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Comunității. Proiectul este susținut de Turnul Sfatului și Transagape.
În grădinițele cu program prelungit nr. 28, 41, 13 și la grădinița Elefănțelul Curios se vor amenaja grădini de legume în curte, în timp ce la grădinița nr. 16, de pe strada Mitropoliei se realizează o grădină de legume în jardiniere, aici spațiul exterior fiind limitat. Copiii din cele cinci grădinițe primesc seturi de grădinărit, șorțulețe și stropitori pentru o recoltă bogată de salată, ceapă, ridici și alte legume pe care le plantează singuri. De asemenea, copiii vor primi câte o carte de colorat în care li se va explica într-un limbaj apropiat lor cum să întrețină o grădină de legume și vor învăța rețete culinare ușor de realizat. Apoi, înaintea vacanței de vară, atunci când se vor putea recolta, copiii vor pregăti câteva rețete, alături de bucătari profesioniști, folosindu-se de legume provenite chiar din aceste grădini.
La finalul proiectului, la jumătatea lunii iunie, toți copiii din grădinițele din municipiul Sibiu primesc cărți de colorat în care vor vedea ce au reușit să realizeze colegii lor din cele cinci grădinițe din cadrul proiectului.
Proiectul își propune în primul rând educarea copiilor care merg la grădinițele din Sibiu în privința cultivării legumelor și fructelor. În al doilea rând, se dorește educarea părinților de către copiii care prin intermediul acestui program vor învăța să-și cultive într-un spațiu restrâns câteva răsaduri care le vor împrospăta aroma meselor pregătite în familie. În al treilea rând, își propune ca prin puterea exemplului să le arate tuturor copiilor din grădinițele sibiene ce s-a realizat într-un anotimp de către alți copii la fel ca ei.
Organizatorul proiectului, Asociația de Bun Gust a considerat că în contextul programul Sibiu – Regiune Gastronomica Europeană 2019 este necesar ca și copiii să fie integrați în această activitate. Un astfel de program le dezvoltă acestora cunoștințele legate de creșterea legumelor și îi ajută să vadă practic cum se poate amenaja o mică grădină de zarzavaturi. În plus, prin editarea celor două publicații, precum și prin campania de conștientizare, părinții lor vor afla încă o dată despre importanța alimentației sănătoase și despre cât de ușor își pot crea un spațiu de grădinărit.
Gărinițele unde se amenajează grădinile:
1.Grădința cu program prelungit nr.28 – str.Aleea Filozofilor, nr.1
2.Grădința cu program prelungit nr.41 – str.Treboniu Laurean, nr.13
3.Grădința cu program prelungit Elefănțelul Curios – str.Aleea Haiducului, nr.3
4.Grădința cu program prelungit nr.33 – str.Aleea Artileristilor, nr.4
5.Grădința cu program prelungit nr.16 – str.Mitropoliei, nr.21

Veste bună - Au început lucrările la grădinile din grădinițele Sibiului

Ultima oră

Comentariul meu

Publică