Elevii sibieni premiați la concursuri importante în țară
Foto Arhivă

Etapa Națională a Concursului de produse de proiect „Made for Europe” s-a desfășurat la Constanța, etapă la care județul Sibiu a fost reprezentat de trei unități de învățământ. Acest concurs se bazează pe prezentarea unui produs elaborat în urma proiectelor internaționale de tip Erasmus+ sau eTwinning desfășurate în acest an școlar.

Rezultatele au fost următoarele:
Premiul I – Colegiul National „Octavian Goga” Sibiu – elevul Vidrean Aurel, clasa a XI-a
Premiul III – Liceul de Artă Sibiu – eleva Codleanu Nicoleta Cristina, clasa a XI-a
Premiul III – Școala Gimanzială nr. 25 Sibiu – eleva Ciuștea Ana-Maria, clasa a VIII-a

Elevii sibieni premiați la concursuri importante în țară

Competița Națională de certificare Școală Europeană se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii. Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” le conferă recunoștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care le fac pentru menținerea titlului obținut, determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide. În acest an titlul de ”Școală Europeană”, la nivelul județului Sibiu, a fost obținut de către Liceul Tehnologic „Nicoale Teclu” Copșa Mică.

Faza națională a Olimpiada de Tehnolgia Informației și a comunicării s-a desfășurat la Călărași, în perioada 17 – 20.05.2018. Reprezentanții județului Sibiu au obținut următoarele rezultate:
– mențiune și medalie de argint (sectiunea programare Csharp) – elevul Udrea Hotațiu Alexandru – clasa a XII-a – Colegiul Național „Gh. Lazăr” Sibiu;
– mențiune și medalie de argint ( sectiunea TIC)- elevul Ianc Octavian , clasa a IX-a
Colegiul Național „Gh. Lazăr” Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică