Sometra investește 40 de milioane de euro în județul Sibiu. Fac o fabrică de reciclare a zgurii

Compania care deține fabrica din Copșa Mică, a decis să redeschidă afacerea din județul Sibiu. De data aceasta vorbim de construirea unei unități noi care să devină funcțională în anul 2020.

Sometra, companie parte a Mytilineos, cea mai mare organizaţie industrială din Grecia, va investi 40 de milioane de dolari în dezvoltarea unei noi capacităţi de producţie, în Copşa Mică, anunță Forbes. Noua capacitate de producţie, care se dorește a fi fără impact asupra mediului, va fi construită de la zero, pe actualul amplasament al fabricii de metale neferoase, aflat în apropierea localităţii din centrul Transilvaniei.
Sometra Copșa Mică şi-a redus semnificativ activitatea, prin oprirea în 2009 a celei mai poluante părţi din producţie, ca urmare a efectelor crizei economice.
Prin noua investiție, Sometra intenţionează să înceapă construcţia a două noi cuptoare Waelz, cu obiectivul ca ambele să devină operaţionale la începutul anului 2020. Costul instalării celor două noi cuptoare Waelz este estimat la 40 de milioane de dolari.
„Prin noua investiție se dorește reciclarea zgurii acumulate în cei peste 70 de ani de exploatare, de data aceasta în condiţii complet noi de protecţie a mediului, pentru a elimina zgura acumulată pe haldă”, au anunțat reprezentanții Sometra.
Tehnologia ce va fi folosită permite reciclarea ecologică şi transformarea zgurii în două categorii de produse vandabile: oxizi Waelz şi clinker Waelz.
„În urma unei investiţii de trei milioane de dolari SUA în cercetare şi dezvoltare, am ajuns la concluzia că este posibil şi fezabil economic să eliminăm deşeurile de zgură şi să le transformăm în propduse pentru export şi piaţa internă. Planul este să demarăm operaţiunile în 2019 şi implică prelucrarea zgurii, respectiv prin reciclarea internă folosind propriile capacităţi”, a declarat inginerul Christos Efstathiadis, directorul general al Sometra Copşa Mică.
Conducerea Sometra estimează că zgura existentă va fi reciclată în aproximativ 13 ani de producţie, ceea ce înseamnă în jurul anului 2032 – 2033.
Pentru perioada de după, planul de afaceri prevede transformarea fabricii în furnizor de servicii de reciclare pentru alte facilităţi industriale din România.
„Angajamentul nostru în respectarea standardelor de mediu este o prioritate de vârf, în toate activităţile noastre, atât în Grecia, cât şi în alte ţări. În acest context, toate angajamentele făcute de companie pentru reabilitarea mediului vor fi respectate integral. Noua investiţie de la Copşa Mică este pentru reciclare şi nu va polua mediul”, a promis Efstathiadis.
Sometra are în prezent 25 de angajaţi şi va mai angaja încă 50, ajungând la 75 de salariaţi, atunci când va deveni complet operaţională, după primirea autorizaţiei de mediu.
Sometra Copșa Mică este o companie specializată în metalurgie neferoasă, care produce oxizi de zinc (pulbere de oxizi Waelz) şi clinker Waelz (zgură granulată). Aceasta a devenit parte a Mytilineos, grup din Grecia, începând cu 1999.
Până în 2009, compania a investit peste 20 de milioane de euro în facilităţi de producţie şi echipamente pentru reducerea poluării induse în regiune în perioada 1939 – 1990.
Mytilineos Greece, liderul industrial al Greciei în domeniile metalurgie, energie, petrol, respectiv EPC şi infrastructură, a obținut venituri de 2 miliarde de dolari, anul trecut, cu peste 2.900 angajați, locuri de muncă create direct şi indirect, în Grecia şi peste hotare. Fondată în 1990, în Grecia, compania este listată la Bursa din Atena.

Sometra investește 40 de milioane de euro în județul Sibiu. Fac o fabrică de reciclare a zgurii

Ultima oră

Comentariul meu

Publică