Avion întors la sol la Sibiu după ce a lovit o pasăre în timp ce decola

Un avion al companiei Wizz Air a fost reîntors la sol vineri dimineață la scurt timp după decolare. Aeronava a lovit o pasăre, iar din acest motiv pilotul a decis să readucă aeronava pe pista aeroportului Sibiu.

Zborul Sibiu – Dortmund W6 3773 a decolat de pe Aeroportul Internațional Sibiu vineri la ora 07.15 oră locală, însă la scurt timp după decolare aeronava a lovit o pasăre, motiv pentru care pilotul, în baza procedurilor și a competențelor sale, a decis să se întoarcă pe aeroportul din Sibiu. ’’Aeronava s-a reîntors în siguranță pe aeroportul sibian și a aterizat la ora locală 07.50. Pasagerii au fost debarcați, urmând a fi stabilite soluțiile optime pentru rerutarea acestora, în funcție de posibilitățile operatorului aerian și de preferințe’’, spun cei de la Aeroportul din Sibiu.

Ultima oră