trei șoferi băuți la volan pe autostrada sibiu - deva. doi sunt sibieni
foto arhivă

În dimineața zilei de 13 mai, între orele 06,00 – 09,00, polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva împreună cu polițiștii Biroului Rutier Sibiu au desfășurat o acțiune fulger de depistare a șoferilor aflați sub influența alcoolului, pe A1, km. 247, în zona ieșirii spre Mediaș.

Cu această ocazie, polițiștii au depistat trei conducători auto care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.
Astfel:
În jurul orei 06,15, în urma testării alcoolscopice, un sibian în vârstă de 49 de ani a prezentat rezultatul de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele șoferului s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În jurul orei 07,25, un alt sibian, în vârstă de 41 de ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.
Aceeași sancțiune contravențională i-a fost aplicată și unui șofer în vârstă de 41 de ani, din județul Harghita, care în jurul orei 08,15, a fost depistat cu o alcoolemie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acțiunile polițiștilor rutieri continuă în scopul conștientizării participanților la trafic asupra riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice.

Ultima oră

Comentariul meu