Șoferi băuți bine la volan. Au adunat 1,18% pe etilotest
Foto: Arhivă

Inconștiența unora dintre șoferi nu are limite. În ciuda avertismentelor polițiștilor dar și a urmărilor grave ale accidentelor de circulație, o parte dintre cei care se urcă la volan o fac după ce au consumat alcool. Doi dintre aceștia au fost prinși și au dosar penal.

Astfel, la data de 9 mai, în jurul orei 01,00, în localitatea Cristian, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în localitatea Săliște.
La testarea alcooscopică a șoferului, rezultatul a fost de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel încât, pe numele persoanei în cauză s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Șoferi băuți bine la volan. Au adunat 1,18% pe etilotest

Tot miercuri noaptea, în jurul orei 01,30, pe raza localității Valea Viilor, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Axente Sever au depistat, la volanul unui autoturism, un localnic în vârstă de 30 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere, iar rezultatul testării alcoolscopice a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, s-a întocmit dosar penal de cercetare privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică