Șeful statului a declarat luni seară că din punctul său de vedere premierul Viorica Dăncilă trebuie să demisioneze ca să lase alți oameni competenți și responsabili.
Preşedintele Klaus Iohannis a spus, luni seară, că este imperioasă demisia premierului Vorica Dăncilă, pentru „a face loc unor oameni responsabili şi competenţi”, anunță News. „Este din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nicio soluţie pentru o guvernare bună şi eficientă”, a arătat preşedintele. El a mai spus, comentând execuţia bugetară pe primul trimestru al acestui an, că PSD că este incapabil să ţină ordine în finanţele publice, iar după trei prim-miniştri şi tot atâţia şefi la ANAF, cel mai vizibil efect este incertitudinea şi lipsa de predictibilitate.
„Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă pentru a face loc unor oameni responsabili şi competenţi. Şi în acest context, este din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nicio soluţie pentru o guvernare bună şi eficientă”, a spus Klaus Iohannis, la finalul unei declaraţii de presă susţinute luni seară la Palatul Cotroceni, după ce astăzi au fost făcute publice datele care arată execuţia bugetară din primul trimestru al anului 2018, date despre care preşedintele a spus că au fost publicate cu întârziere.
Şeful statului a spun că programul de guvernare al PSD a fost de la bun început pe contrasensul unei logici economice elementare.
„După cum se cunoaşte, PSD a propus românilor, pe de o parte, scăderea taxelor şi impozitelor, acţiune începută acum doi ani cu scăderea TVA, şi, pe de altă parte, o creştere puternică a cheltuielilor bugetare pentru salarii, pensii, pentru drumurii, autostrăzi, şcoli, au spus ei. Pentru eonomişti, dar şi pentru cei interesaţi, această abordare a produs, surprindere, este vorba de un fel de magie economică propusă de PSD – scăderea impozitelor, creşteri salariale şi realizarea celorlalte lucruri. O ecuaţie care cu greu poate fi dusă la bun sfârşit şi trebuie să vedem cât va ţine această iluzie creată de PSD”, a declarat Iohannis.
El a spus că, în privinţa creşterilor salariale, PSD a reuşit o contraperformanţă rară – până şi cei cărora le-au crescut salariile sunt nemulţumiţi.
De asemenea, şeful statului a spus că PSD amanetează viitorul acestei ţări, prin anumite creşteri de salarii şi pensii şi de neglijare a investiţiilor importante.
„În privinţa creşterilor salariale, la care m-am mai referit, PSD a reuşit contraperformanţă rară. Până şi cei cărora le-au crescut salariile sunt nemulţumiţi. S-a promis o creştere de 25% a salariilor bugetarilor, dar ea a rămas pe hârtie, fiindcă, printr-o inginerie contabilă, au fost trecute cheltuielile de CAS de la angajator, partea care revenea angajatorului, la salariat, şi astfel s-a anulat practic această creştere. După deja aproape un an şi jumătate de guvernare PSD cu această fază extrem de discutabilă a aşa-ziselor creşteri salariale, nu vedem nici drumuri, nici autostrăzi, nici şcoli, nici spitale, nimic. Lumea se întreabă totuşi de unde vin aceşti bani pentru anumite creşteri care s-au realizat şi, dacă ne uităm cu atenţie, povestea este una tristă. PSD, în fapt, amanetează viitorul ţării! Creşte salarii şi pensii, şi neglijează investiţii importante şi în infrastructură, şi investiţii necesare dezvoltării în general”, a mai afirmat Iohannis.
Şeful statului a acuzat PSD că este incapabil să ţină ordine în finanţele publice, iar după trei prim-miniştri şi tot atâţia şefi la ANAF, cel mai vizibil efect este incertituidinea şi lipsa de predictibilitate – „în ansamblu, un comportament tot mai costisitor pentru contribuabilul român”.