foto grevă în spitalele din sibiu - angajații au oprit lucrul

Sute de angajați ai spitalelor din Sibiu și Mediaș au întrerupt luni lucrul preț de două ore de la 9.00 la 11.00. Aceștia sunt nemulţumiţi de scăderea veniturilor, odată cu plafonarea sporurilor.

La Sibiu, mai mulţi angajaţi ai unităţilor sanitate cu paturi au încetat lucrul la ora 9.00 şi sunt, fie în curtea unităţilor, fie în sălile sindicatului unde stau de vorbă cu liderii Sanitas, anunță News.
La Spitalul Judeţean Sibiu, cea mai mare unitatea din judeţ care are aproape 1.200 de paturi, aproximativ o sută de salariaţi au ieşit în curtea spitalului, ulterior intrând într-una dintre sălile de şedinţă ale unităţii.
Oamenii şi-au prezentat nemulţumirile legate de pierderile salariale, odată cu plafonarea sporurilor, dar şi faţă de faptul că medicii nu-i susţin în demersul lor.
Greva de avertisment s-a derulat şi la Spitalul de Psihiatrie din oraş, dar şi la Spitalul de Pneumoftiziologie.
Şi la Spitalul Municipal din Mediaş, al doilea municipiu al judeţului Sibiu, angajaţii au fost luni în grevă, câteva zeci de persoane întrerupând lucrul.

Ultima oră

Comentariul meu