Pentru zilele următoare vremea va fi la fel de caldă, însă mult prea caldă pentru această perioadă, astfel că temperaturile vor ajunge și la 30-31 de grade celsius. În week-end însă, în unele zone ale țării ar putea apărea ploile.
Vremea însorită din weekend va continua şi luni. Înnorări trecătoare şi ploi izolate vor fi posibile după-amiaza în nord-vest, iar seara şi prin regiunile vestice şi sud-vestice. Adierile vântului se vor face din nou remarcate în sudul Banatului, Moldova şi pe creste. Maximele vor pleca de la 18 grade pe litoral şi se vor opri la 29…30 de grade în vest şi, posibil, în centru.
În Bucureşti, de la valori termice în jur 10 grade Celsius în zori, soarele generos va reuşi să ridice mercurul în termometre până la 27 de grade în centrul oraşului. Vântul se va păstra destul de calm, dar presiunea atmosferică va continua să scadă uşor.
Câţiva nori îşi vor face simţită prezenţa luni după-amiaza şi seara în zona montană, dar ploi de scurtă durată vor cădea mai ales în Carpaţii Occidentali. Temperaturile, în continuare anormal de ridicate, vor trece de 20 de grade Celsius în masivele sudice şi vestice. Vânt ceva mai alert va fi din nou la altitudini foarte mari.
Cerul va fi mai mult senin la malul mării şi în zilele următoare, aşa că turiştii vor putea profita de plajă. Adierile vântului nu vor mai deranja foarte mult, iar temperaturile maxime vor creşte uşor şi vor ajunge la 22..23 de grade Celsius. În apa mării vor rămâne cel mult 18 grade.
Pe întreg cuprinsul ţării, vremea nu se va modifica semnificativ, cel puţin până în prag de weekend. Termometrele vor arăta 30..31 de grade Celsius în fiecare zi, cu precădere în zonele sudice şi vestice, iar după-amiezile vor aduce averse cu tunete fulgere şi intensificări de scurtă durată ale vântului, însă doar pe suprafeţe restrânse în spaţiul intracarpatic, prin Oltenia şi la munte.
Sursa www.digi24.ro