klaus iohannis a cerut public demisia premierului viorica dăncilă. nu face față poziției de prim ministru
Foto arhivă

Ca urmare a disputei BNR- Guvern și a memorandumului privind mutarea Ambasadei României la Ierusalim Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri că îi retrage încrederea premierului viorica dăncilă și îi cere public demisia.

„Retrag încrederea doamnei Dăncilă. După cum am spus, pe 29 ianuarie Guvernul a fost învestit. Au trecut trei luni, după care pot să trag o concluzie – doamna Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru a României şi transformă astfel Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România. De aceea solicit public demisia doamnnei Dăncilă din funcţia de prim-ministru a României”, a spus Iohannis.

klaus iohannis a cerut public demisia premierului viorica dăncilă. nu face față poziției de prim ministru

Şeful statului a reamintit jurământul depus de Dăncilă la învestire, adăugând: „Este jurământul pe care îl depunem noi, care obţinem şi îndeplini după aceea demnităţi publice. Asta înseamnă nu doar că se respectă ad-literam Constituţia, legile ţării, asta înseamnă şi că se respectă principiul colaborării loiale, că se respectă nevoia de consultare în nevoia de interes a statului român între preşedinte şi prim-ministru, că se respect deciziile CCR. Toate acestea în interesul României şi al românilor. Doamna Dăncilă a preferat să execute ordinele venite de la partid”.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început declaraţia afirmândf că BNR nu poate fi acaparat politic de PSD, că a dori să medieze între Guvern şi PSD pe de o parte şi BNR de cealaltă parte, afirmând că „doamna Dăncilă nu a înţeles acest lucru”.
„Ar fi trebuit să am o întâlnire la ora 11.00 cu doamna Dăncilă. Acea întâlnire nu s-a mai ţinut, dar asta nu are nicio importanţă şi nu schimbă cu nimic lucrurile pe care oricum intenţionam să le comunic azi românilor. Întâlnirea urma să aibă ca temă centrală conflictul între Guvern, pe de-o parte şi BNR pe cealaltă parte. Asupra acestor chestiuni m-am mai exprimat şi vreau doar să repet două lucruri. Rolul BNR este unul clar determinat şi calitatea BNR este independenţa ei faţă de voinţa politică, Guvern şi a lte autorităţi”, a declarat preşedintele.

El a apreciat că „este evident că PSD pune sub semnul întrebării această independenţă”.
„Asta se vede din declaraţiile unor persoan din PSD şi mă îngrijorează. BNR nu poate fi acaparat politic de PSD, trebuie să rămână independentă. Chiar şi aşa, este de dorit ca politicile BNR şi politicile Guvernului să fie într-o măsură rezonabilă corelate, discutate. Pentru că nu s-a întâmplat asta, am dorit să mediez între ei. Doamna Dăncilă nu a înţeles acest lucru”, a declarat preşedintele.
Şeful statului s-a referit şi la Memorandumul privind mutarea Ambasadei României în Israel la Ierusalim, reclamând din nou că nu a fost consultat şi invocând prevederile constituţionale.
„Săptămâna trecută în Guvern s-a discutat un document secret, un memorandum secret pe politică externă. Asta a fost o mare greşeală, fiindcă în chestiuni de politică externă, dacă vorbim de documente secrete, care, evident, sunt sensibile – altfel nu ar avea de ce să fie secrete – trebuia să fie consultat Preşedintele, lucru care nu s-a întâmplat”, a afirmat Iohannis.

El a precizat că, „în Constituţie, în toate deciziile Curţii Constituţionale, în practica politică din România, se statuează şi se ştie că este nevoie, în interesul României, nu în interesul altcuiva, de o consultare instituţională între Premier şi Preşedinte, că este nevoie, în interesul României, nu în interesul cuiva particular, ca autorităţile publice să colaboreze loial”.
„Aceste lucruri şi aceste nevoi ale statului nu au fost înţelese de doamna Dăncilă”, a conchis Klaus Iohannis, îniante de a cere demisia premierului.

Sursa www.news.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică