Societatea Drumuri și Poduri Sibiu împlinește jumătate de Centenar în 1 Mai

Una dintre cele mai longevive firme ale Sibiului, societatea Drumuri și Poduri SA, aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu, împlinește în 1 mai 2018, 50 de ani de activitate – jumătate de Centenar, chiar în anul în care țara noastră sărbătorește Centenarul României Mari.

Înființată în 1 mai 1968, cu 1.000 de angajați în vremurile de început, privind în urmă, societatea se poate lăuda cu investiții mari realizate în județ, una dintre cele mai importante fiind construcția drumului care leagă Sibiul de Păltiniș, drum care este folosit și astăzi și a cărui construcție a durat aproximativ șase ani, în perioada 1971 – 1977.
Primul director al Drumuri și Poduri a fost Nicolae Basarabă, iar în primii ani societatea desfășura nu doar activitate de întreținere și reparații drumuri, ci acoperea și partea de investiții, a construit și întreținut toate drumurile județene pe care le avem astăzi. Mai mult decât atât, a dispus până în 1989 și de o divizie de proiectare.
”După anii 90, din motive financiare, legate de eficiența economică, activitatea a fost restrânsă strict pe structurile de drum de care răspundea. Astăzi, societatea are 165 de agnajați, cinci puncte de lucru amplasate în mai multe locuri din județ, în Sibiu, Cârța, Agnita, Șeica Mare și Dumbrăveni, iar în perioada de iarnă avem și cinci punte suport în zonele limitrofe, când este necesară acoperirea situațiilor de urgență”, declară Ovidiu Spătari, directorul general al SC Drumuri și Poduri SA.
La 50 de ani de la înființare, societatea întreține și repară cei 950 km de drumuri județene de pe raza județului Sibiu, din care 600 km sunt drumuri asfaltate și în plus asigură serviciul de deszăpezire în perioada de iarnă. Raportat la numărul de kilometri asfaltați, din numărul total de kilometri de drumuri județene, județul Sibiu se situează pe o poziție bună în rândul județelor din România.
Noul management al societății a adus o viziune proaspătă, în baza căreia societatea se va ghida după o strategie care urmărește în primul rând execuția de reparații capitale ale drumurilor și mai puțin partea de plombări.
”Această strategie vine în completarea planului Consiliului Județean Sibiu de dezvoltare pe programe de investiții a unor reabilitări și modernizări finanțate din fonduri europene, între care se numără drumurile Agnita – Sighișoara și Agnita – Bârghiș – Moșna – Mediaș”, a explicat directorul general Ovidiu Spătari.

Societatea Drumuri și Poduri Sibiu împlinește jumătate de Centenar în 1 Mai

Investițiile lui 2018
Societatea are programate și pentru anul 2018 o serie de investiții proprii in dezvoltarea capacitatii logistice și lucrări importante pentru comunitate.
Lucrările pe sectorul de drum Cristian – Orlat au fost deja finalizate, iar acum angajații Drumuri și Poduri lucrează pe sectorul de drum Sibiu – Poplaca. În luna mai vor începe lucrările de asfaltare a drumului de la Gârbova. Lucrări importante de reparații capitale sunt prevăzute pentru drumul de intrare în localitatea Cisnădioara, dar și pe drumul care leagă Cisnădia de Sibiu. De asemenea, tot în luna mai încep lucrările pe drumul Agnita – Merghindeal. În paralel cu reparațiile capitale, permanent se fac acțiuni de marcaje rutiere și întreținerea sectoarelor de drum.

Punct de deszăpezire la Păltiniș
O altă noutate în activitatea SC Drumuri și Poduri SA este faptul că pentru perioada de iarnă, societatea va deschide un punct de intervenție la Păltiniș, care va face posibilă intervenția rapidă și autonomă pentru deszăpezire atunci când va fi nevoie. Și în domeniul comunicării au avut loc schimbări semnificative, societatea modernizându-și pagina de internet și fiind activă pe rețeaua de socializare facebook pentru a avea un contact permanent cu cetățenii sau administrațiile publice din județul Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică