patru reprezentații faust în luna mai la sibiu. programul tnrs

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu anunță punerea în vânzare a biletelor pentru evenimentele programate în perioada 30 aprilie – 25 mai 2018.

Vineri, 27 aprilie, de la ora 18:00, la Librăria Habitus, seria conferințelor speciale FITS continuă cu un dialog între Constantin Chiriac și Silviu Purcărete, cu titlul „Despre bucuria și înțelepciunea de a vorbi puțin”. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.
Grație cooperării foarte bune pe care naționalul sibian a avut-o cu ISU, în urma obținerii avizului, conform legii, documentația pentru obținerea autorizației a fost depusă, iar spectatorii se pot bucura de patru reprezentații „Faust”, programate în datele de 30 aprilie, 1, 11 și 12 mai, de la orele 19:00, la Fabrica de Cultură.
Secția Germană prezintă joi, 3 mai, de la ora 19:00, la TNRS, „Shakespeare sämtliche Werke leicht gekürzt / Operele complete ale lui William Shakespeare pe scurt”, o comedie inedită ce parodiază, într-o oarecare măsură, creațiile celebrului autor. De asemenea, au fost programate și următoarele producții ale Secției Germane: „Szenen Einer Ehe / Scene dintr-o căsnicie” (joi, 10 mai), cu Krista Birkner de la Berliner Ensemble și Daniel Bucher, actor al naționalului sibian; „Tattoo” (joi, 24 mai), un spectacol ce pune sub semnul întrebării valorile și idealurile noastre umane și „Die Firma dankt / Cu mulțumirile firmei”, în regia lui Theodor-Cristian Popescu. Încurajăm participarea non-vorbitorilor de limbă germană la aceste spectacole, ele fiind prezentate cu traducere în limba română.
Vineri, 4 mai, de la ora 19:00, la TNRS, îi puteți vedea pe actorii Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Cendana Trifan, Adrian Matioc, Diana Văcaru-Lazăr, Arina Ioana Trif și Cristina Ragos, în „Hedda Gabler”, o instalație tehnopoetică în regia lui Botond Nagy.
Printre producțiile prezentate în această perioadă, regăsim „20 noiembrie” (duminică, 29 aprilie), „Bravul Soldat Švejk” (duminică, 6 mai) și „Damen Vals” (duminică, 13 mai).

Programul Teatrului Național „Radu Stanca” în perioada 27 aprilie – 25 mai 2018

vineri, 27 aprilie 2018, ora 18:00

la Librăria Habitus

Conferință specială – Constantin Chiriac în dialog cu Silviu Purcărete

DESPRE BUCURIA ȘI ÎNȚELEPCIUNEA DE A VORBI PUȚIN

durata aproximativă: 1h 30 min

Intrare liberă în limita locurilor disponibile.

vineri, 27 aprilie 2018, ora 19:00

la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu

MĂRIE, MĂRIE! (tribut Mariei Tănase)

un spectacol de: Gabriela Neagu

ÎN DISTRIBUŢIE: Gabriela Neagu; Denisa Caian; Radu Nechit; SCENOGRAFIA: Alin Gavrilă; PROIECŢII: Claudiu Mihăilescu; LUMINI: Mihai Părău; SUNET: Cătălin Scheau; CONCEPT VIDEO: Radu Nechit și Anton Balint; ARANJAMENT MUZICAL: prof. Gheorghe Stoica; la acordeon: Dumitru Mihăilescu

Spectacol realizat în colaborare cu Departamentul de Artă Teatrală al Facultății de Litere și Arte din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu

durata aproximativă: 1h

preț bilet: 25 lei; 20 lei

sâmbătă, 28 aprilie 2018, ora 19:00

la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu

OSTATIC LA MĂTUŞICA

de Morris Panych

REGIA: Michael Devine; TRADUCEREA: Wolfgang Ernst şi Ioana Cuiban; SCENOGRAFIA: Alin Gavrilă; ÎN DISTRIBUŢIE: Pali Vecsei, Gabriela Neagu.

durata aproximativă: 1h

preţ bilete: 20 lei; 15 lei

duminică, 29 aprilie 2018, ora 19:00

la Sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 12 ani.

20 NOIEMBRIE

după Lars Noren

un spectacol de Eugen Jebeleanu

CU: Ali Deac; TRADUCERE DE: Eugen Jebeleanu și Ali Deac; VIDEO: Andrei Cozlac; CONSULTANT SCENOGRAFIE: Velica Panduru; ASISTENT REGIE: Maria Popovici.

durata aproximativă: 1h

preţ bilete: 25 lei; 20 lei

Spectacol prezentat de Allianz Țiriac.

luni, 30 aprilie 2018, ora 19:00

la Fabrica de Cultură

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.

Spectacol cu supratitrare în limba engleză.

FAUST

după J.W. Goethe

SCENARIUL ŞI REGIA: Silviu Purcărete

MEPHISTO: Ofelia Popii

FAUST: Ilie Gheorghe/ Miklós Bács

MARGARETA: Eliza Blănaru, Eveline Buta, Iunis Minculete, Simona Negrilă, Francesca Pop,

Andreea Preda, Alexandra Spătărelu, Oana Vlad

CU: Johanna Adam, Dana Anghel, Veronica Arizancu, Elena Băloi, Emőke Boldizsár, Cristina

Blaga, Radu Carp, Anca Cipariu, Mihai Coman, Ioana Cosma, Florin Coșuleț, Cezara Crețu, Ali

Deac, Fatma Mohamed, Diana Fufezan, Alexandra Gavrilov, Andrei Gîlcescu, Dan Glasu, Cristina

Gogîrlă, Andrada Grosu, Eduard Hirizoiu, Raluca Iani, Diana Ionescu, Raluca Ivan, Mădălina

Ivașcu, Geraldina Basarab, Dana Lăzărescu, Alexandru Malaicu, Oana Marin, Ștefania Marola,

Adrian Matioc, Alexandra Mihalache, Maria Mihalache, Mariana Mihu, Andreea-Ioana Moşoiu,

Serenela Mureșan, Adrian Neacșu, Gabriela Neagu, Cătălin Neghină, Renate Müller-Nica, Alisia

Nină, Ioan Paraschiv, Eduard Pătrașcu, Cătălin Pătru, Alis Pelle, Vladimir Petre, Fabiola Petri,

Denisa Pintiuță-Caian, Gabriela Pîrlițeanu, Cristina Ragos, Viorel Rață, Vlad Robaș, Vlad Sărăchie,

Cristina Stoleriu, Bogdan Tălmaciu, Dana Taloș, Arina – Ioana Trif, Cendana Trifan, Ștefan

Tunsoiu, Alin Turcu, Iustinian Turcu, Marius Turdeanu, Raj-Alexandru Udrea, Codruța Vasiu, Pali

Vecsei, Ema Vețean, Laurenţiu Vlad, Liviu Vlad.

ELECTRIC BAND: Dorin Pitariu (chitară), Călin Filip (bass), Lucian Fabro (percuţie), Ciprian

Oancea (claviaturi)

LUPUL: Cristian Stanca

durata aproximativă: 2h

preț bilete: 50 lei; 30 lei

marți, 1 mai 2018, ora 19:00

joi, 3 mai 2018, ora 19:00

la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu

Secția Germană – spectacol cu traducere în limba română

SHAKESPEARES SÄMTLICHE WERKE (LEICHT GEKÜRZT) / OPERELE LUI WILLIAM SHAKESPEARE PE SCURT

de Adam Long, Daniel Singer și Jess Winfield

REGIA: Daniel Plier; TRADUCEREA: Dorothea Renckhoff; ÎN DISTRIBUŢIE: Ali Deac, Valentin Spath, Daniel Plier

durata aproximativă: 1h 30min

preţ bilete: 25 lei; 20 lei

vineri, 4 mai 2018, ora 19:00

la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani.

HEDDA GABLER

de Henrik Ibsen

REGIA: Botond Nagy; SCENARIUL: Botond Nagy și Kali Ágnes; TRADUCEREA: Ioana-Andreea Mureșan; DECOR: Irina Moscu; COSTUME: Erika Márton; DRAMATURGIA: Kali Ágnes; VISUALS: Rancz András; COREGRAFIA: Attila Bordás; MUZICĂ ȘI SOUND DESIGN: Kónya Ütő Bence; SELECȚIE MUZICALĂ: Botond Nagy; LIGHT DESIGN: Erőss László; ASISTENT REGIE: Sanda Anastasof; ÎN DISTRIBUȚIE: Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Cendana Trifan, Adrian Matioc, Diana Văcaru-Lazăr, Arina Ioana Trif, Cristina Ragos.

durata aproximativă: 2h 45min

preț bilete: 25 lei; 20 lei

duminică, 6 mai 2018, ora 19:00

la Sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu

BRAVUL SOLDAT ŠVEJK

de Jaroslav Hašek

un one man show cu Viorel Rață;  CONSULTANT REGIE: Cristina Ragos

durata aproximativă: 1h

preţ bilete: 25 lei; 20 lei

Spectacol prezentat de Allianz Țiriac.

joi, 10 mai 2018, ora 19:00

la Sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu

Secția Germană – spectacol cu traducere în limba română.

SZENEN EINER EHE / SCENE DINTR-O CĂSNICIE 

de Ingmar Bergman

REGIA: Charles Muller; SCENOGRAFIA: Dragos Buhagiar; DRAMATURGIA: Olivier Ortolani; LIGHTDESIGN: Philippe Lacombe; MUZICA: Gast Waltzing; ÎN DISTRIBUȚIE: Krista Birkner și Daniel Bucher.

durata aproximativă: 1h 20min

preț bilete: 25 lei; 20 lei

Coproducție: Théatre Municipal Esch-sur-Alzette Luxemburg și Secția Germană a TNRS

vineri, 11 mai 2018, ora 19:00

la Fabrica de Cultură

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.

Spectacol cu supratitrare în limba engleză.

FAUST

după J.W. Goethe

SCENARIUL ŞI REGIA: Silviu Purcărete

MEPHISTO: Ofelia Popii

FAUST: Ilie Gheorghe/ Miklós Bács

MARGARETA: Eliza Blănaru, Eveline Buta, Iunis Minculete, Simona Negrilă, Francesca Pop,

Andreea Preda, Alexandra Spătărelu, Oana Vlad

CU: Johanna Adam, Dana Anghel, Veronica Arizancu, Elena Băloi, Emőke Boldizsár, Cristina

Blaga, Radu Carp, Anca Cipariu, Mihai Coman, Ioana Cosma, Florin Coșuleț, Cezara Crețu, Ali

Deac, Fatma Mohamed, Diana Fufezan, Alexandra Gavrilov, Andrei Gîlcescu, Dan Glasu, Cristina

Gogîrlă, Andrada Grosu, Eduard Hirizoiu, Raluca Iani, Diana Ionescu, Raluca Ivan, Mădălina

Ivașcu, Geraldina Basarab, Dana Lăzărescu, Alexandru Malaicu, Oana Marin, Ștefania Marola,

Adrian Matioc, Alexandra Mihalache, Maria Mihalache, Mariana Mihu, Andreea-Ioana Moşoiu,

Serenela Mureșan, Adrian Neacșu, Gabriela Neagu, Cătălin Neghină, Renate Müller-Nica, Alisia

Nină, Ioan Paraschiv, Eduard Pătrașcu, Cătălin Pătru, Alis Pelle, Vladimir Petre, Fabiola Petri,

Denisa Pintiuță-Caian, Gabriela Pîrlițeanu, Cristina Ragos, Viorel Rață, Vlad Robaș, Vlad Sărăchie,

Cristina Stoleriu, Bogdan Tălmaciu, Dana Taloș, Arina – Ioana Trif, Cendana Trifan, Ștefan

Tunsoiu, Alin Turcu, Iustinian Turcu, Marius Turdeanu, Raj-Alexandru Udrea, Codruța Vasiu, Pali

Vecsei, Ema Vețean, Laurenţiu Vlad, Liviu Vlad.

ELECTRIC BAND: Dorin Pitariu (chitară), Călin Filip (bass), Lucian Fabro (percuţie), Ciprian

Oancea (claviaturi)

LUPUL: Cristian Stanca

durata aproximativă: 2h

preț bilete: 50 lei; 30 lei

sâmbătă, 12 mai 2018, ora 19:00

duminică, 13 mai 2018, ora 19:00

la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu

DAMEN – VALS

de D.R Popescu

un spectacol de şi cu Ioana Blaga Frunzescu

durata aproximativă: 1h

preţ bilet: 20 lei; 15 lei

Spectacol prezentat de Allianz Țiriac.

joi, 24 mai 2018, ora 19:00

la Sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu

Secţia Germană – spectacol cu traducere în limba română

TATTOO

de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes

REGIA: Radu Afrim; SCENOGRAFIA: Dragoş Buhagiar; VIDEO: Andrei Cozlac; ASISTENTĂ SCENOGRAFIE: Irina Chirilă; LIMBAJ SCENIC: Wolfgang Kandler; ÎN DISTRIBUŢIE: Ali Deac, Daniel Plier, Emöke Boldizsár, Cristina Juks, Daniel Bucher                                                                                         durata aproximativă: 2h

preţ bilet: 25 lei; 20 lei

vineri, 25 mai 2018, ora 16:00

la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu

Secția Germană – spectacol cu traducere în limba română

DIE FIRMA DANKT / CU MULȚUMIRILE FIRMEI

de Lutz Hübner

REGIA: Theodor- Cristian Popescu; SCENOGRAFIA, VIDEO ȘI LIGHT DESIGN: Mihai

Păcurar; ASISTENŢĂ REGIE: Lucian Pană; ANTRENAMENT VOCAL: Tim Schüler;

TRADUCEREA: Victor Scoradeţ; MIŞCAREA SCENICĂ: Fatma Mohamed; ÎN DISTRIBUŢIE:

Daniel Bucher, Anca Cipariu, Valentin Späth, Ali Deac, Johanna Adam

durata aproximativă: 1h 45min

preţ bilete: 25 lei; 20 lei

Ultima oră

Comentariul meu