Exercițiu- Aterizare forțată pe Aeroportul Sibiu. Intervin forțele pentru situații de urgență
Foto Arhivă

Peste 80 de pompieri cu 15 autospeciale de intervenție, dintre care 4 autospeciale de intervenție cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, două autospeciale de descarcerare, o autospecială CBRN, 2 autospeciale ale grupei operative, 1 microbuz de transport persoane, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 ambulanțe SMURD, vor interveni alături de Serviciul pentru Situații de Urgență al Aeroportului Internațional Sibiu și Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu, pentru salvarea și evacuarea pasagerilor din aeronavă, acordarea primului ajutor-medical, localizarea și stingerea incendiului izbucnit la aripa avionului ca urmare a scânteilor mecanice produse în urma frecării pe timpul procedurilor de aterizare.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Cpt. Dumitru Croitoru” al Judeţului Sibiu va desfăşura miercuri, 18 aprilie, începând cu ora 09:30, un exerciţiu privind intervenția în cazul producerii unui incendiu la o aeronavă, pe pista de aterizare a Aeroportului Internaţional din municipiul Sibiu.

Potrivit scenariului exercițiului, în urma unor defecțiuni tehnice produse la unul din motoare și la trenul de aterizare, o aeronavă încărcată cu pasageri ce executa zborul zilnic pe ruta Bucureşti – Sibiu este nevoită să execute o aterizare forțată pista Aeroportului Internațional Sibiu.

Pentru asigurarea măsurilor de prevenire, stingere a incendiilor, evacuare și acordare a primului ajutor medical, sunt mobilizate de urgență forțe și mijloace din cadrul Serviciului pentru Situații de Urgență al Aeroportului Internațional Sibiu și Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu prin subunitățile operative din Sibiu, Mediaș și Miercurea Sibiului.

Alături de echipajele din cadrul I.S.U. Sibiu, Serviciul pentru Situații de Urgență al Aeroportului Internațional Sibiu și Serviciul de ambulanță Județean, la exercițiu va participa și personal din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu, Direcției Județene de Informații Sibiu, Sectorului Poliției de Frontieră Aeroport Sibiu, Serviciului de Securitate al Aeroportului Internațional Sibiu, Unității de Primiri Urgențe – Spitalul Județean de Urgență Sibiu și Serviciului pentru Situații de Urgență al Primăriei Sibiu.

Scopul exercițiului este de a verifica viabilitatea planurilor operaționale și a procedurilor de intervenție în astfel de situații, precum și a modului de funcționare a mijloacelor de intervenție și a instalațiilor de alimentare cu apă. Pe timpul desfășurării exercițiului se va urmări modul de comportare a personalului Aeroportului Internațional Sibiu în cazul producerii unor situații de urgență generate de incendii.

Exerciţiul organizat are ca obiectiv general și pregătirea psihologică a efectivelor şi populaţiei în ceea ce priveşte cunoaşterea modului de acţiune pe timpul intervenţiei de stingere a incendiului şi salvare – evacuare a pasagerilor, potrivit situaţiilor tactice create. Prin desfăşurarea acestui exerciţiu se va verifica și modul de realizare şi menţinere a colaborării intra şi interinstituţională pentru gestionarea situaţiilor create prin scenariu, una dintre acestea fiind de identificare a unui colet suspect pe pista aeroportului, după evacuarea pasagerilor și stingerea incendiului.

Ultima oră