SIBIUL a învins clar pe Luceafărul Oradea în meciul de sâmbătă dimineață. Echipa lui Alex Pelici s-a impus cu 4-0 la capătul unui meci extraordinar de frumos.
Sibiul a început mai bine meciul și a atacat din primele minute poarta lui Alin Goia. Acțiunile de atac s-au întețit după minutul 15. Dâlbea a lovit stâlpul din stânga porții oaspeților în minutul 18 și a prefațat reușita lui Petrișor Petrescu din minutul 20. Acesta a șutat la colțul lung fără speranță pentru portarul orădenilor.
Șapte minute mai târziu, Radu Crișan s-a înălțat și a înscris cu capul în poarta oaspeților și deja Hermannstadt avea 2-0 în minutul 28. Până la pauză sibienii au mai avut câteva ocazii bune de a înscrie, dar scorul a rămas neschimbat.
După pauză jocul s-a mai echilibrat dar tot Sibiul a avut inițiativa. Herghelegiu a șutat peste poartă în mintul 47, de la aproximativ 18 metri. Oaspeții au avut și ei câteva ocazii, dar nici una nu a fost îndeajuns de periculoasă.
S-a jucat pe contre, dar cea mai mare ocazie a mitanului secund a fost ratată de Blănaru, care din 6 metri a tras direct în portarul echipei vizitatoare. În minutul 81 însă atacantul nostru nu a mai ratat ținta și a marcat pentru 3-0 în minutul 81. Tot el a marcat și golul patru în penultimul minut al meciului. Scor final 4-0!
Vine meciul din Cupă. Semifinala cu Mediaș!
Pentru Sibiu urmează acum un meci în care poate să scrie istorie. Hermannstadt joacă marți de la 17.00 cu Gaz Metan Mediaș în semifinalele Cupei României. Este doar meciul tur al unui adevărat derby județean, returul urmând să aibă loc la Mediaș. Pentru cei care vor să fie prezenți la partida de marți de pe Municipal, bilete se mai găsesc atât la casele de bilete ale stadionului cât și on-line pe site-ul oficial al echipei antrenată de Alex Pelici.
În campionat următorul meci este sâmbăta viitoare, în deplasare cu Ripensia Timișoara. Hermannstadt are acum 68 de puncte, cu trei mai puține decât liderul Dunărea Călărași și cu 10 mai multe decât echipa de pe locul trei, Chindia Târgoviște.
A debutat Curtean
Sibianul Alex Curtean a jucat pentru prima dată în fața fanilor sibieni și în tricoul unei echipe din urbea natală. Fostul jucător al Mediașului și trecut pe la Timișoara și Dinamo, a intrat pe teren în minutul 71 al meciului cu Oradea. Debutul la Hermannstadt a avut loc în etapa trecută la Suceava.
DECLARAȚII DUPĂ MECI