două dintre cele trei hoațe care au păcălit sibienii prin ’’metoda împrietenirii”, arestate
FOTO - Arhivă

Magistrații de la Judecătoria Sibiu au decis joi după amiază că două dintre cele trei femei reținute preventiv de poliție, vor petrece următoarele 30 de zile în arestul IPJ Sibiu.

Față de două dintre cele trei persoane, respectiv tânăra de 28 de ani din Brăila și femeia de 41 de ani din Galați, vor sta în arest preventiv pentru 30 de zile, conform unei decizii a magistraților de la Judecătoria Sibiu.
Reaminitim că la data de 11 aprilie, polițiștii Compartimentului Investigații Criminale din cadrul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu au reținut trei femei cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, respectiv accesul ilegal la un sistem informatic.

CITEȘTE AICI DESPRE PRIMA REȚINERE
În fapt, la data de 5 martie a.c., o sibiancă în vârstă de 83 ani a sesizat Poliția Municipiului Sibiu despre faptul că, la data de 3 martie a.c., în jurul orei 12,00, i-a permis accesul în locuință unei femei care s-a prezentat la ușa apartamentului sub pretextul că desfășoară o campanie de promovare a unor produse pentru curățenie. Femeia i-a distras atenția sibiencei, timp în care o altă femeie a pătruns în locuință de unde a sustras suma de 6.000 de lei și un card bancar de pe care, ulterior, cele două au extras suma de 1.500 de lei, în condițiile în care codul PIN era notat pe un document aflat lângă card.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii sibieni, au fost identificate și prinse trei femei cu vârsta de 20, 27, respectiv 40 de ani, domiciliate în jud. Brăila și Galați, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, respectiv accesul ilegal la un sistem informatic. Cercetările continuă la nivelul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu în vederea documentării întregii activități infracționale a persoanelor în cauză. foto: arhivă

Ultima oră

Comentariul meu