Sibiancă de succes la Londra - Dana a creat Obelisk - o companie de milioane de lire sterline în care mămicile au rolul principal

De multe ori se spune că este foarte greu ca o femeie să reușească să se impună într-un domeniu, mai ales într-unul dominat de bărbați. Nu e totdeauna așa, pentru că atunci când ai ”bagajul” necesar pentru succes nu contează că ești femeie, ci doar că ești capabil. A demonstrat-o și continuă să o facă o sibiancă. Dana Denis-Smith este una dintre cele mai cunoscute femei din Londra și asta datorită simțului ei practic, inteligenței și reușitelor. S-a impus într-o societate tradiționalistă, rigidă…văzută așa din exterior. Ea spune însă că a fost mediul propice pentru dezvoltarea ei.

Din Agnita la Londra via Sibiu
Dana Denis-Smith are acum 42 de ani. Imediat după ce a terminat liceul a început să își trăiască visul – acela de a deveni jurnalist. S-a angajat la Rondul de Sibiu, în timp ce urma cursurile Facultății de Jurnalistică. Și-a dorit mereu mai mult, așa că în 1994 a obținut o bursă de jurnalism din partea Reuters, la Londra, unde a făcut un curs de ziaristică. Sibiancă de succes la Londra - Dana a creat Obelisk - o companie de milioane de lire sterline în care mămicile au rolul principal”M-am întors apoi în România, dar am plecat din nou la Londra pentru a studia relații internaționale și istorie la London School of Economics, apoi am făcut un master în economie politică, tot la aceeași facultate. Am făcut cursurile acestea pentru că am crezut mereu că este mult mai important să știi despre ce scrii decât cum să scrii. Felul în care trebuie scrisă o știre îl înveți repede, dar ceea ce transmiți e important. Am vrut să aflu cum se fac politicile guvernamentale, economice”, spune Dana.

Sibiancă de succes la Londra - Dana a creat Obelisk - o companie de milioane de lire sterline în care mămicile au rolul principal
Sibiancă de succes la Londra - Dana a creat Obelisk - o companie de milioane de lire sterline în care mămicile au rolul principal
Dana este speaker TEDx

Și tocmai pentru că își dorea ca prin articolele sale să transmită cât mai coerent și corect informația, s-a înscris și la Facultatea de Drept BPP din Londra. ”În România nu m-a interesat dreptul. Îmi amintesc de o ședință a Consiliului Local la care am participat la Sibiu. Juristul recita niște articole de lege, foarte sec, fără niciun interes să faciliteze rezolvarea blocajelor. În Anglia dreptul este mult mai aplicat pentru că nu este un sistem codificat, ci se bazează pe legislația parlamentului și precedent. Avocatul folosește legea pe înțelesul oricui, pledoaria este foarte importantă, nu doar numărul de lege”, spune Dana.

O firmă cu, pentru și despre femei
Pentru că era o studentă eminentă, încă din timpul facultății Dana avea deja promis un loc într-o firmă de avocatură unde să își facă stagiatura – la Linklaters – o firmă foarte cunoscută, cu birouri în toată lumea. A făcut cei doi ani, după care a fost admisă în Barou. A renunțat însă la avocatură pentru că a început o afacere – una care avea să îi aducă cele mai mari satisfacții, dar și recunoașterea.

Sibiancă de succes la Londra - Dana a creat Obelisk - o companie de milioane de lire sterline în care mămicile au rolul principal
FOTO: hearstapps.com

 

În timpul unei călătorii în India, Dana a aflat că firma de avocatură la care lucrase începuse să colaboreze cu firme indiene pentru a-și reduce cheltuielile, folosind o forță de muncă mai ieftină. S-a gândit atunci că, deși salariul plătit unui avocat de acolo e mai mic decât cel al unui englez, costurile la final sunt mai mari, pentru că trebuie suportate alt gen de cheltuieli. Și asta în condițiile în care vedea aproape zilnic cum femei avocat, care au copii, sunt înlăturate din sistem doar pentru acest lucru. Așa i-a venit ideea: să înființeze o firmă la care să lucreze avocați care doresc să se reintegreze în piața muncii sau care se pot dedica unor proiecte pe timp scurt. ”Așa a luat naștere în 2010 Obelisk (obelisksupport.com). Firma este de fapt o platformă ca și concept. Acum avem 1500 de avocați, 80% femei. Și asta pentru că le-am dat șansa să lucreze de acasă, în timp ce au grijă de copiii lor. La birou vedeam cum dispar treptat femeile care nasc. Mi s-a părut nedrept ca unei femei, după ce a născut, să i se ia oportunitatea de a continua să muncească în domeniu. Se pregătește ani în șir, se specializează și brusc, după ce naște, nu mai e bună?” spune Dana.

Sibiancă de succes la Londra - Dana a creat Obelisk - o companie de milioane de lire sterline în care mămicile au rolul principal
Dana Denis-Smith alături de primarul Londrei, Sadiq Khan

Obelisk a crescut în timp, iar clienții firmei sunt dintre cele mai mari corporații din lume. ”Lucrăm cu firme foarte mari, care au nevoie de asistență juridică pe timp scurt și foarte punctual. În aceste condiții nu se justifică să apeleze la casele de avocatură cu care colaborează, pentru că ar dura prea mult și este și mai scump. Așa ei apelează la noi, de exemplu, pentru renegocierea unor contracte. Sunt chestiuni simple, dar pentru care au nevoie de avocați și de echipe destul de mari. Noi trimitem proiectul avocaților care lucrează de acasă…și așa clientul primește ceea ce are nevoie în timp scurt și eficient, iar avocatul își continuă activitatea”, explică sibianca.

Personalitatea anului in domeniul juridic în Marea Britanie
În doar câțiva ani Obelisk-ul Danei s-a transformat într-o companie de multe milioane de lire sterline. Faptul că a luat contact cu lumea femeilor avocat și dezvoltarea firmei sale i-au dat sibiencei o altă idee: dezvoltarea unei biblioteci-arhivă online. ”Este vorba despre First 100 Years (first100years.org.uk)- un proiect dedicat centenarului ce va avea loc în 2019, de la promulgarea unei legi prin care femeile avocat din Marea Britanie nu mai puteau fi refuzate în Barou pe acest motiv- că sunt femei. Site-ul- first100years.org.uk- cuprinde istoria femeilor în avocatura din Marea Britanie, biografiile celor mai reprezentative femei avocat, magistrați, judecătoare. Avem o secțiune cu prima femeie care a obținut o poziție publică în domeniul juridic – de exemplu, abia în 2016 Marea Britanie a avut prima femeie ministru de justiție, iar în 2017 am avut și prima femeie președinte a Curții Supreme…și încă mai există poziții din justiție în care încă nu am avut o femeie deținătoare a rolului ….”, spune Dana. Proiectul acesta a început în 2014, este pro bono, proiect de care Dana se ocupă în timpul liber. ”Este foarte multă muncă. Trebuie adunate informațiile, puse într-un context. Cu acest proiect avem și evenimente și alte activități în care colaborăm cu alte instituții”, explică Dana.

Sibiancă de succes la Londra - Dana a creat Obelisk - o companie de milioane de lire sterline în care mămicile au rolul principal
Dana Denis-Smith a primit premiul Legal Personality of the Year

Pentru reușita Obelisk și proiectul First 100 Years, sibianca Dana Denis-Smith a primit în luna martie un premiu din partea LexisNexis (www.lexisnexis.com)- cea mai mare companie de informare pentru domeniul juridic din lume. Dana a fost votată personalitatea anului în domeniul juridic (Legal Personality of the Year). ”Ideea Obelisk poate că nu ar fi venit unui bărbat, pentru că el poate nu ar fi observat faptul că femeile sunt înlăturate din sistem după ce au copii. Eu am văzut asta și mi s-a părut o mare nedreptate. Am încercat să repar cumva și am reușit în mare parte. Și da, în dezvoltarea ideii faptul că sunt femeie m-a ajutat”, spune Dana.

Sibiancă de succes la Londra - Dana a creat Obelisk - o companie de milioane de lire sterline în care mămicile au rolul principal
Dana Denis-Smith cu CEO Bursei Londoneze London Stock Exchange

O idee și pentru România
Deși Dana a trăit mai mult de jumătate din viață la Londra, nu a uitat de unde a plecat. ”Vin foarte des în România. Văd că aici lucrurile se mișcă în direcția bună. De aceea, vreau să ajut. De câte ori am venit am cunoscut multe femei antreprenor care au succes, care au adus firme la un nivel de câștig de 100.000 de euro, ceea ce pentru România este foarte bine. De aceea am început să conturez o idee pentru a le ajuta. Vreau să dezvolt un accelerator de afaceri, printr-un program în colaborare cu alți oameni care doresc să le ajute pe aceste femei să dezvolte și mai mult afacerea, să le îndrume, specialiști să ofere informații, dar și crearea unui grup de femei care să se sprijine una pe alta. Pentru că este foarte important să înveți cum să dezvolți un business în funcție de nivelul la care ești. Una e să gestionezi o afacere de 10.000 de euro, alte nevoi sunt la 100.000 de euro și altfel trebuie gestionat când ajungi la un milion de euro. Eu am avut succes pentru că am cerut ajutorul atunci când am avut nevoie și am fost îndrumată. Am participat în acceleratoare de afaceri cu Goldman Sachs, banca de investiții și cu London Stock Exchange, bursa Londoneză. Asta aș dori să fac și pentru femeile antreprenor din România și sper să găsesc o organizație națională care ar putea să sponsorizeze un astfel de program și să fie interesați în crearea unei generații noi de antreprenori”, spune Dana.

O societate deschisă

Sibiancă de succes la Londra - Dana a creat Obelisk - o companie de milioane de lire sterline în care mămicile au rolul principal
Dana Denis-Smith alături de Lord Neuberger, fost presedinte al Curtii Supreme din Marea Britanie

Dana a ajuns în top într-o societate care din exterior pare că este foarte rigidă. ”Eu m-am specializat la ei, sunt doar avocat englez. Dar, chiar dacă am venit din Romania, nu am fost niciodată privită altfel decât sunt privite englezoaicele. Este o societate care îți permite să crești, să înveți unul de la celălalt. Aici se pun întrebări, părerea diferită este acceptată”, spune Dana

Dana a reușit. Spune că este omul faptelor și mai puțin al vorbelor. Nu s-a considerat un român în Anglia, dar nici un englez în România. Crede că identitatea este una globală care se formează în timp, în urma experiențelor venite din diferite culturi, a interacționării cu oameni de diferite naționalități. Este determinată și crede în valorile pe care le are și pe care le transmite mai departe fiicei ei. Dacă aceasta este rețeta succesului, nu se știe. Pentru ea a fost. Iar pentru cele care doresc să o încerce, trebuie doar să o adapteze propriei realități.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică