Asociația pentru Dezvoltarea Cartierului Arhitecților a depus la mijlocul lunii martie o adresă către Cosiliul Județean Sibiu și Serviciul Rutier de la IPJ Sibiu, prin care se fac mai multe propuneri pentru îmbunătățirea traficului pe tronsonul de drum DJ106C – Calea Cisnădiei.
Pe 16 martie cei de la Asociația pentru Dezvoltarea Cartierului Arhitecților au înaintat o adresă către Consiliul Județean și I.P.J. Sibiu – Serviciul Rutier, ce vizează traficul rutier din zona Calea Cisnădiei – DJ 106C. ”Având în vedere starea actuală a DJ 106C, total neadaptată traficului actual (din ce în ce mai intens), s-a solicitat luarea măsurilor necesare în vederea semnalizării corespunzătoare a restricțiilor de viteză pe tronsonul care străbate Cartierul Arhitecților. De asemenea, ADCA a identificat mai multe măsuri care pot luate în considerare de către autoritați pentru îmbunătațirea situației și a venit cu propuneri concrete în acest sens”, spun cei de la Asociația pentru Dezvoltarea Cartierului Arhitecților
Aceștia propun amplasarea mai multor indicatoare rutiere pentru limitarea vitezei pe DJ 106C, pe întregul tronson care străbate Cartierul Arhitecților, precum și mutarea începutului zonei de restricție a vitezei de 50 km/h înaintea străzii Haralamb Georgescu (pe sensul de mers dinspre Cisnădie spre Sibiu), în prezent acesta fiind înaintea străzii Daniel Renard.
În cerere se solicită și refacerea marcajelor longitudinale și asigurarea liniei întrerupte în dreptul străzilor din Cartierul Arhitecților, pentru a asigura intrarea/ ieșirea de pe acestea, dar și introducerea liniei continue între străzile Haralamb Georgescu și Daniel Renard precum și cu 50-100 m înainte de strada Haralamb Georgescu (venind dinspre Cisnădie).
Nu în ultimul rând se cere identificarea unei soluții (suplimentar amplasării de indicatoare de reducere a vitezei) pentru reducerea vitezei participanților la trafic de pe DJ, în zona intersecției cu strada Raul Patrulius (pentru a facilita ieșirea la stânga, în siguranță, de pe această stradă, având în vedere situarea intersecției imediat sub vârful pantei).