Locuri libere la Sibiu după prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare
Foto Arhiva

În 26 martie, ora 18.00, s-a finalizat prima etapă de înscriere a elevilor în clasa pregătitoare. Pentru această etapă ISJ Sibiu a aprobat un număr de 4132 de locuri în cele 194 unități de învățământ, cu nivel primar, din județul Sibiu. În prima etapă s-au înscris 3575 elevi, rămânând vacante 909 locuri pentru etapele următoare de înscriere.

Diferența dintre numărul de locuri alocate și totalul dintre numărul de elevi înscriși și locurile rămase neocupate se datorează faptului că sunt unități școlare care au un număr mult mai mare de elevi înscriși față de numărul de locuri alocate.

Pe tipuri de învățământ și limba de predare situație este următoarea:

Tip de învățământ Limba de predare Nr. locuri alocate Nr. elevi înscriși Nr. locuri libere pentru etapa a II-a
Tradițional Română 3642 2989 788
Tradițional Germană 415 556 33
Tradițional Maghiară 27 7 20
Alternative educaționale Română 43 18 25
Special Română 48 5 43

La secția germană, pe cele 415 locuri disponibile s-au înscris 556 elevi, astfel că în 7 unități de învățământ cu secție de predare în limba germană se va susține astăzi, 27.03.2018, testarea competențelor de limbă maternă (Colegiul Național ”O. Goga” Sibiu, Liceul Teoretic ”O. Ghibu” Sibiu, Școala Gimnazială ”I. L. Caragiale” Sibiu, Școala Gimnazială ”N. Iorga” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu și Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu).

La secția română s-au înscris mai mulți elevi decât locurile alocate la Școala Gimnazială ”N. Iorga” Sibiu, Școala Gimnazială ”Regina Maria” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Școala Gimnazială ”I.L. Caragiale” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Liceul Teoretic ”C. Noica” SibiuColegiul Național ”O. Goga” Sibiu, Liceul Teoretic ”Ghe. Lazăr” Avrig, Școala Gimnazială Jina și Școala Gimnazială ”M. Viteazu” Șelimbăr.

Pentru această etapă li s-a evaluat nivelul de dezvoltare psihosomatică unui număr de 618 elevi născuți după data de 01.09.2012, din aceștia 556 elevi au primit recomandare pentru înscriere în clasa pregătitoare și 62 elevi pentru grupa mare a învățământului preșcolar.
Etapa a II-a de înscriere în clasa pregătitoare, pe locurile rămase libere se va desfășura în perioada 12-18 aprilie 2018.

Ultima oră