Cei mai buni matematicieni din opt județe s-au "duelat" la un concurs în Sibiu

În perioada 23-25.03.2018 a avut loc la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu a XIX-a ediție a Concursului Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”. Concursul a fost organizat, conform tradiției, de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu și Asociațiunea ASTRA, în colaborare cu Departamentul de Matematică și Informatică de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Concursul promovează și susține învățarea matematicii și este înscris în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene 2018 nr. 1976. Începând cu această ediție, la nivel liceal, concursul este organizat pe două secțiuni: matematică-informatică (MI) și științe ale naturii (SN).
La ediția din acest an au participat 172 de elevi din clasele VII-XII, reprezentând 25 de unități de învățământ din 8 județe: Alba, Brașov, Cluj, Dolj, Hunedoara, Maramureș, Mureș și Sibiu.
Au fost acordate 9 premii I, 9 premii II, 9 premii III, 28 mențiuni și 30 de mențiuni speciale. Fondul de premiere, în valoarea totală de 3860 lei, a fost obținut din donații și sponsorizări prin Asociația „Gheorghe Lazăr Sibiu 2007” și Asociațiunea ASTRA. Lions Club Millenium Sibiu a asigurat, și la această ediție, premii speciale, în valoare totală de 500 lei, pentru elevele cu cele mai bune rezultate. De asemenea, au fost acordate 2 premii „Gheorghe Lazăr” pentru punctaje maxime obținute la cele două secțiuni.

Cei mai buni matematicieni din opt județe s-au "duelat" la un concurs în Sibiu

Lista premianților:

Numele și prenumele Clasa Secțiunea Școala de proveniență Premiu
Aron Bogdan Ștefan VII   Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu Premiul I
Aron Darius Ioan VII   Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu Premiul II
Ciupală Maria VII   Liceul Teoretic „Johannes Honterus” Brașov Premiul III

Premiul LIONS

Rus Vasti VIII   Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” Gherla Premiul I
Boitor Diana VIII   Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj Premiul II
Cândea Ana VIII   Școala Gimnazială „Dacia” Târgu Mureș Premiul III
Găitan Mihnea Victor IX MI Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov Premiul I
Perța Rareș Ioan IX MI Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș Premiul II
Pop Raul Marius IX MI Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca Premiul III
Radu Alexandra Maria IX SN Colegiul Național „Decebal” Deva Premiul I
Monea Șerban Andrei IX SN Colegiul Național „Decebal” Deva Premiul II
Vasiu Ioana IX SN Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu Premiul III
Șerban George Cristian X MI Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș Premiul I
Mihăilescu Luana Antonia X MI Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu Premiul II

Premiul LIONS

Safta Petra Theodora X MI Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan” Craiova Premiul III
Boeriu Bianca X SN Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov Premiul I

Premiul „Gheorghe Lazăr”

Premiul LIONS

Vorovenci Rareș X SN Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov Premiul II
Vasile Cristiana X SN Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov Premiul III
Munteanu Filip XI MI Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud Premiul I

Premiul „Gheorghe Lazăr”

Moldovan Septimiu XI MI Liceul Teoretic „Petru Maior” Gherla Premiul II
Cațaron Andrei XI MI Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov Premiul III
Dumitrescu George XII MI Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov Premiul I
Avram Bianca Veronica XII MI Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj Premiul II
Manea Cosmin XII MI Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov Premiul III
Lupean Sebastian XII SN Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu Premiul I
Mihuț Mălin Sebastian XII SN Colegiul Național „Decebal” Deva Premiul II
Halmaghi Denisa Maria XII SN Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Premiul III

Ultima oră

Comentariul meu

Publică