Sibiu e fruntaș la exportul de lână. Mare parte în Turcia, India, China și Italia

Județul Sibiu, alături de Constanța a colectat peste 1.500 de tone de lână. Cele două județe au colectat o cantitate de lână de peste 1500 de tone, din care au fost trimise la export 1.100 tone către Turcia, India, China și Italia.

Crescătorii de ovine din județele Sibiu și Constanța au colectat, în Programul de ajutor de minimis pentru lână, cantitatea de 1.500 tone de lână din care 1.100 tone de lână a fost deja exportată în Turcia, India, China și Italia, anunță Ministerul Agriculturii, citat de agroinfo.
Odată cu începerea sezonului de tuns al oilor, au fost livrate și primele cantități de lână către centrele de colectare a lânii. Astfel, primele rezultate ale programului de sprijin pentru comercializarea lânii se inregistrează în județele Sibiu și Constanta, care au colectat o cantitate de lână de peste 1500 de tone, din care au fost trimise la export 1.100 tone către Turcia, India, China și Italia.
Reamintim că măsura de realizare a centrelor de colectare a fost luată în baza Hotărârii de Guvern nr. 500/2017 privind acordarea ajutorului de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii, pentru a veni în sprijinul fermierilor crescători de ovine.
În Programul de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii și-au manifestat intenția de a participa peste 32.000 de beneficiari, cu o cantitate totală estimată de aproximativ 23.000 de tone, așadar prin centrele existente se poate prelua în totalitate această cantitate.
Pentru a beneficia de sprijinul de 1 leu/kg pentru lâna comercializată, cei înscriși în Program trebuie să depună la Direcțiile pentru Agricultură documentele justificative de plată, până la data 1 iulie 2018. Documentele justificative de plată sunt factura/fila/filele din carnetul de comercializare, din care să rezulte cantitatea de lână comercializată.

Ultima oră