Federația rusă continuă să fie condusă de Vladimir Putin, cel puțin încă șase ani. Liderul de la Kremlin are conform exit-poll-urilor de la urne peste 73 de procente.
Vladimir Putin – aflat de peste 18 ani la conducerea Federaţiei Ruse – a obţinut duminică un nou mandat de şase ani, în urma unui scrutin fără suspans, preconizează exit-polluri ruse, scrie BBC News, citat de News. Potrivit exit-pollului televiziunii de stat, preşedintele rus în exerciţiu a obţinut 73.9% din voturile exprimate.
Sondajul a fost efectuat la nivel naţional de VTsIOM, care a intervievat 161.000 de persoane, în 1.200 de circumscripţii, din 68 de provincii şi are o marjă de eroare de 3,5 puncte procentuale, scrie The Associated Press.
Acest rezultat, de altfel aşteptat, este mai important decât cel pe care l-a obţinut în 2012.
Însă unii observatori au avertizat că scrutinul este pătat de numeroase cazuri de introducere ilegală de buletine de vot în urne şi de alte nereguli.
Rezultatul sondajului la ieşirea de la urne confirmă primele rezultate în Extremul Orient, unde votul s-a încheiat de opt ore.
Comisia electorală centrală (CEC) a anunţat că, după numărarea voturilor exprimate în 21 de circumscripţii, Putin se clasează pe primul loc cu 71,9% din voturile exprimate.
Potrivit exit-pollului, candidatul Partidului Comunist Pavel Grudinin se află pe locul doi, cu 11,2% din voturile exprimate, iar ultranaţionalistul Vladimir Jirinovski pe locul trei cu 6,7%, iar Ksenia Sobciak 2,5%..