VIDEO - Sebastian Ghiță: Când o să mă întâlnesc cu prietena mea Codruţa o să o întreb dacă a complotat cu cei de la DNA ca să îmi facă rău

Fugarul Sebastian Ghiță face noi dezvăluiri într-un interviu acordat de la Belgrad pentru cei de la Evenimentul Zilei. Fostul deputat Sebastian Ghiţă a declarat, într-un interviu acordat jurnalistului Ion Cristoiu, că procurorul Mircea Negulescu, de la DNA Ploieşti, voia să îl bage în celulă cu bătăuşi.

„Când o să mă întâlnesc cu prietena mea Codruţa o să o întreb dacă a complotat cu acei oameni ca să îmi facă rău. Eu nu ştiam dacă aceşti oameni o să îmi facă rău sau nu, dacă o să mă bată unii în închisoare sau nu şi am vrut să atrag atenţia că nu mai suntem pe vremea securităţii dinainte de ’60. Nu mai pot fi băgaţi oameni în închisoare să fie bătuţi, schingiuţi. Voiam să spun lucrurile aşa cum sunt, nu cum sunt împrăştiate de maşinile de propagandă”, a spus el, referindu-se la intenţiile procurorului Mircea Negulescu, la fuga sa şi la înregistrările difuzate după aceea.
„Eu nu aveam cum să mă prefac că nu aflu că îmi pregătise o celulă în condiţii mizere, că îmi pregătise nişte bătăuşi. Nu aveam cum să ignor că se tot lăuda şi în faţa Andreei Cosma că sunt terminat, că sunt un mort viu. Dacă nu puteam convinge nişte oameni în Bucureşti de ce face el, nu puteam decât să fug, nu? Nu vreau să acredităm ideea că un stat întreg şi instituţii întregi omoară cariere, distrug cariere. Negulescu era chiar exagerat şi orice om are dreptul să îşi apere viaţa”, a explicat Ghiţă.
În ceea ce priveşte înregistrările difuzate după plecarea sa, în care prezenta imagini şi lansa acuzaţii în principala la adresa Laurei Codruţa Kovesi şi a lui Florian Coldea, Sebastian Ghiţă a relatat: „Am hotărât ca unul din mecanismele prin care acele casete, CD-uri, stick-uri, ce erau ele, apar la televiziune să fie un plic închis, sigilat şi lăsat ori la intrare, ori într-un birou, ori la poartă, astfel încât să nu ajungă de fiecare dată în acelaşi loc. Nu mai refuza nimeni plicul alb în care era un stick. Exista un atât de mare interes (…) Dacă vă uitaţi la evenimentele de atunci, imediat în România au venit zilele de dinainte de Crăciun, de după Crăciun şi în mintea mea, şi sunt convins că şi în mintea celor care au decis să difuzeze (înregistrările – n.r.) într-o zi sau alta un episod, a fost ideea că de Crăciun lumea îşi mai vede şi de alte chestiuni în România (…). E destul de simplu să pui o cameră şi să filmezi cu tehnologia de azi. Pentru că nici nu am plănuit această fugă sau plecare şi pentru că nici nu am avut timp să spun mai multe (…)”.

VIDEO - Sebastian Ghiță: Când o să mă întâlnesc cu prietena mea Codruţa o să o întreb dacă a complotat cu cei de la DNA ca să îmi facă rău

video
play-sharp-fill

Vedeți mai sus interviul difuzat de evz.ro.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică