Operație deosebită realizată de chirurgii sibieni. Vorbim de o intervenţie neurochirurgicală complexă de extirpare a unei tumori cerebrale gigant asociată cu hematom, realizată de neurochirurgii SCJU Sibiu.
În cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Secția Clinică Neurochirurgie, a avut loc (în cursul săptămânii trecute) o complexă intervenţie neurochirurgicală de extirpare a unei tumori cerebrale gigant de la o pacientă în vârstă de 77 de ani care prezenta, concomitent și o hemoragie cerebrală, aflându-se în stare de comă.
Intervenția a fost efectuată de o echipă condusă de Șef Lucrări Dr. Vicențiu Săceleanu, medicul șef al Secției Clinice Neurochirurgie a SCJU Sibiu și formată din Dr. Vladimir Roșca, medic specialist neurochirurgie, Dr. Cosmin Cândea, medic rezident neurochirurgie și studenții Andrea Gavrilei și Ștefan Octavian Grădinaru. Din echipa de anesteziști au făcut parte Dr. Tiberiu Toabeș și rezidenții Sandra Neamțu și Luminița Biserică.
“Pacienta a fost diagnosticată în cadrul serviciului nostru cu o tumoră cerebrală gigantă localizată pe linia mediană a craniului, adică în mijlocul creierului. Particularitatea cazului a constat în faptul că, pe lângă această tumoră situată foarte profund, pacienta a prezentat, în apropiere, și o hemoragie cerebrală. După pregătirea atentă a cazului, am intervenit practicându-se rezecția completă a tumorii și evacuarea completă a hematomului, simultan”, explică Șef Lucrări Dr. Vicențiu Săceleanu.
Intervenția chirurgicală. efectuată cu microscopul operator performant din dotarea secției, a durat 8 ore iar dimensiunea tumorii a fost de 6/4 cm. Operația a fost un succes, controlul post operator indicând evacuarea completă a celor două leziuni.
“Gradul ridicat de dificultate a intervenției a fost dat de asocierea acestei tumori profunde cu interesarea liniei mediene, cum o numim în neurochirurgie, adică sinusul sagital superior, practic cea mai mare venă din craniu, existând astfel riscul unei hemoragii masive în timpul operației. Ne exprimăm satisfacția că această operație a fost o reușită, fapt care denotă profesionalismul colectivului secției de neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu și buna colaborare cu Universitatea Lucian Blaga, Facultatea de Medicină”, precizează Șef Lucrări Dr. Vicențiu Săceleanu.
În momentul de față pacienta se află sub supraveghere post-operatorie de specialitate, este stabilă, cu evaluare neurologică bună și va intra într-un program de recuperare.
Cazul va fi prezentat și în cadrul Cercului de Neurochirurgie din cadrul Facultății de Medicină din Sibiu coordonat de către Dr. Vicențiu Săcelanu, șeful catedrei de Neurochirurgie.