Remiză pentru FC Hermannstandt la Arad. Sibiul e pe doi

Formația pregătită de Alexandru Pelici a terminat la egalitate, meciul disputat duminică după amiază cu UTA, în localitatea arădeană Șiria. FC Hermannstadt a fost condusă încă din debutul întâlnirii, reușind să restabilească egalitatea la jumătatea primei reprize.

Căpitanul grupării din Arad, Marius Curtuiuș, l-a învins pe Cătălin Căbuz cu o reluare din interiorul careului mare, în urma unei lovituri de la colțul terenului. Sibienii au acuzat că fotbalistul echipei UTA ar fi jucat balonul cu mâna în momentul în care l-a trimis spre poartă, dar „centralul” Ovidiu Mazilu din Satu Mare a validat reușita (min. 7). Bogdan Rusu a restabilit egalitatea în minutul 23, când a împins în plasă un balon trimis în fața porții de Hergheligiu.
Pentru FC Hermannstadt au evoluat Cătălin Căbuz – Mihai Stancu, Cătălin Pîrvulescu, Ionuț Stoica, Claudiu Pamfile – Răzvan Dâlbea (cpt.) (Alexandru Târnovan – min. 82), Cristian Danci – Daniel Tătar, Bogdan Rusu, Andrei Hergheligiu (Petrișor Petrescu – min. 78) – Ștefan Blănaru (Cosmin Neagu – min. 67).
„Nu am reușit să obținem decât un punct în fața unei echipe de tradiție din fotbalul românesc. Am ratat mult, în momente importante ale meciului. Arădenii s-au mulțumit să se apere și să plece pe contraatac ori de câte ori au avut ocazia. Nu dăm vina pe teren, chiar dacă a fost destul de greu. Pe același teren au jucat ambele echipe. Nu facem un cap de țară faptul că am pierdut două puncte astăzi. Campionatul e lung, promovarea se joacă”, a declarat antrenorul principal al FC Hermannstadt, Alexandru Pelici.
În urma acestui rezultat FC Hermannstadt se menține pe locul 2 în clasamentul Ligii 2, cu 50 de puncte. Lider este Dunărea Călărași, care are 53 de puncte, iar pe locul 3 se situează Chindia Tîrgoviște, cu 46 de puncte.
În etapa viitoare, a XXV-a, FC Hermannstadt joacă pe Stadionul „Municipal” cu Pandurii Tg. Jiu.

Ultima oră