Fructe și legume proaspete pentru elevi la școală. S-a promulgat legea

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat legea prin care toți elevii vor primi la școală legume și fructe proaspete.

Această lege are ca obiect de reglementare aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al UE, din perspectiva stabilirii măsurilor menite să permită aplicarea reglementărilor incidente ale Uniunii, corelativ obiectivelor politicii europene în domeniu.
Mai exact, proiectul asigură aplicarea eficientă a măsurilor coerente în ceea ce priveşte acordarea de ajutoare din partea Uniunii Europene pentru furnizarea şi distribuţia de fructe şi legume proaspete, în special banane, de fructe şi legume prelucrate destinate copiilor din cadrul programului de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli.

Fructe și legume proaspete pentru elevi la școală. S-a promulgat legea

Autorităţile competente la nivel local pentru aplicarea programului sunt consiliul judeţean şi/sau consiliul local care îşi asumă organizarea şi derularea procedurilor de atribuire a contractelor pentru achiziţia produselor. Totodată, consiliile judeţene şi locale sunt obligate să colaboreze şi să-şi distribuie responsabilităţile înainte de demararea programului conform procedurii aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Tot luni, şeful statului a semnat decretele pentru promulgarea Legii privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR”- S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba şi a Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene.

Sursa www.digi24.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică