Anca Țandrea câștigă din nou titlul la Bikini Race

Nouă concurente au participat la cea de-a cincea ediție a Bikini Race. Anca Țandrea, din Cluj, câștigă pentru a doua oară, consecutiv, titlul acestui concurs.

După doi ani cu soare și temperaturi cu plus, a venit din nou momentul în care concurentele celui mai inedit concurs de iarnă din țară, Bikini Race, să înfrunte frigul. 9 concurente s-au aliniat la startul competiției, printre care și câștigătoarea ediției precedente, clujeanca Anca Țandrea. Formatul concursului a suferit mici modificări față de anul trecut, unele probe au fost eliminate sau înlocuite cu probe noi. Amfitrionul competiției, Cosmin Tudoran, a dat startul concursului cu proba de prezentare, în care fiecare concurentă a spus câteva cuvinte despre ea și a trebuit să răspundă la o întrebare cât se poate de trăznită. O dată prezentate publicului, concurentele au lăsat deoparte halatele care le-au amăgit senzația de frig și s-au urcat pe schiuri sau pe placă pentru proba de slalom. O singură concurentă a căzut, restul au trecut rapid linia de finish. A urmat apoi proba de îndemânare sportivă. Pe lângă cele două aruncări la coș, fetele au trebuit să treacă și pe sub bara de limbo, așezată deasupra bandei rulante. O dată coborâte de pe bandă, concurentele au urcat în colac și au pornit spre cele nouă popice, încercând să doboare cât mai multe. Juriul format din vedeta ProTV, Nicolle Stănese, instructorul de dans Alina Găvozdea, pilotul Sebastian Barbu și multiplul campion național la snowboard, Andy Fazekas, a punctat atât îndemânarea cât și prezența scenică în aceste două probe. Apoi, ultima probă a fost parcurgerea traseului aplicativ unde toate fetele au trecut în alergare peste niște obstacole gigant. Punctele primite din partea juriului au fost apoi adunate iar cele mai bine clasate patru fete au avansat în finală. Corina Țiglaru, Paula Ștefănuță, Anca Țandrea și Andreea Teodorescu au pornit în același timp pe același traseu aplicativ iar finalul a fost atât de strâns încât a fost nevoie de proba video pentru a stabili câștigătoarea ediției din acest an, Anca Țandrea. Clujeanca câștigă pentru a doua oară consecutiv concursul și pleacă din nou în Tenerife, în campul de surf oferit de SUP Academy. Pe locul secund s-a clasat Bianca Ștefănuță, care a câștigat două invitații la Electric Castle 2018 iar ultima poziție de pe podium a fost ocupată de Corina Țiglaru, care a câștigat un set de echipament sportiv oferit de Hervis. Sezonul de evenimente se închide cu Slide and Freeze Cel mai trăznit concurs va închide cel de-al șaptelea sezon de iarnă în complexul Arena Platoș Păltiniș. Slide and Freeze propune temerarilor un lac cu apă suficient de rece încât să fie nevoie de o mică doză de nebunie, lac pe care vor trebui să îl traverseze pe schiuri, pe placă sau la „volanul” propriilor ambarcațiuni. Concursul este extrem de gustat în resorturile de ski din Austria, în special în zona Tirol, fiind unicul de acest gen din România. Slide and Freeze va avea loc în 11 martie, de la ora 12.

Ultima oră