prognoza meteo: revin ninsorile - vom avea parte și de polei

Meteorologii nu ne dau deloc vești bune. După o zi cu temperaturi mai ridicate, se întorc ninsorile și gerul. Mai mult, vom avea parte și de polei.

ANM anunţă că începând de joi şi până duminică vor fi precipitaţii mixte şi polei, ninsori moderate cantitativ şi strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului, anunță News. De asemenea, instituie cod galben de ger în Maramureş, Crişana, Banat, vestul Olteniei şi cea mai mare parte a Transilvaniei şi cod portocaliu în Moldova, estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea şi local în Oltenia.
Conform meteorologilor, în intervalul 1 martie, ora 23.00 – 4 martie, ora 10.00 se anunţă precipitaţii mixte şi polei, ninsori moderate cantitativ şi strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului.
„În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Va ninge, dar vor fi şi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie cu depunere de polei, în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului”, anunţă ANM, precizând că ninsorile vor fi moderate cantitativ, îndeosebi în sud-vestul ţării, iar în zona Munţilor Banatului şi în cea de vest a Carpaţilor Meridionali se va depune strat nou de zăpadă mai consistent.
Temporar vor fi intensificări ale vântului în sudul Banatului, unde rafalele vor atinge în general 55…60 km/h, precum şi în zona montană înaltă, cu viteze de 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Unele intensificări ale vântului, dar la cote mai reduse, de 40…50 km/h, vor fi şi în regiunile extracarpatice.
Se instituie avertizare meteorologică cod galben în perioada 1 martie, ora 14.30 – 02 martie, ora 11.00, fiind semnalat un val de frig, care va afecta următoarele zone: Maramureş, Crişana, Banat, vestul Olteniei şi cea mai mare parte a Transilvaniei;
„Valul de frig va persista şi se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile şi local va fi ger, mai ales dimineaţa şi noaptea”, precizează meteorologii.
Un cod portocaliu valabil în intervalul 01 martie, ora 14.30 – 02 martie, ora 11.00, vizează temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât şi ziua, în Moldova, estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea şi local în Oltenia.
„În Moldova, estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea şi local în Oltenia, gerul va fi persistent în cea mai mare parte a intervalului, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 şi -6 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 şi -12 grade, izolat mai coborâte, sub -25 grade”, menţionează meteorologii.
În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 martie) temperaturi sub pragul de ger (-10 grade) se vor înregistra în Moldova şi izolat în restul teritoriului.

prognoza meteo: revin ninsorile - vom avea parte și de polei

Ultima oră

Comentariul meu

Publică