conflict de muncă la aeroportul sibiu. intervine itm-ul

Prima zi din martie aduce neînțelegeri în cadrul Aeroportului Internațional Sibiu. S-a declanșat un conflict de muncă între Regia Aeroportului și sindicatul Liber Independent al Aeroportului Sibiu.

Vechiul contract colectiv de muncă a expirat în data de 28 februarie 2018, iar pentru încheierea celui nou au avut loc discuții între cele două părți. ”Regia a propus o creștere salarială în medie cu 11%, începând cu luna iulie a acestui an. Reprezentanții sindicatului nu au fost de acord cu propunerile Regiei, iar cele două părți nu au ajuns la un consens”, a declarat Alexandra Păcurar, purtător de cuvânt al Aeroportului Sibiu.

conflict de muncă la aeroportul sibiu. intervine itm-ul

Astfel, începând cu data de 1 martie s-a declanșat conflictul colectiv de muncă. Pentru soluționarea acestuia și ajungerea la un numitor comun se va stabili o ședință de negociere ce va fi mediată de către ITM Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică