eveniment de marcă la început de martie - “zilele dermatologiei la sibiu”

În perioada 2-3 martie 2018, la Sibiu, Hotel Ibis, se va desfășura ediția inaugurală, a conferinței “Zilele Dermatologiei la Sibiu”, cu tema „Dermatologia – faţă şi interfaţă în Medicină”. Evenimentul este organizat cu sprijinul Societății Române de Dermatologie, Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, Colegiului Medicilor din România și al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

“Am pornit la drum cu realizarea acestei manifestări cu scopul de a crește importanța centrului universitar din Sibiu și în special a Facultății de Medicină. Am ales pentru conferință o temă foarte sugestivă: „Dermatologia – faţă şi interfaţă în Medicină”, care ne permite să abordăm pe de-o parte teme de specialitate din dermatologie și pe de alta teme conexe cu alte patologii din specialități medicale cu care ne intersectăm în activitatea noastră, astfel încât să ne dezvoltăm permanent cunoştinţele privind metodele de diagnosticare şi tratament”, explică Prof. Univ. Dr. Maria Rotaru, medicul șef al Secției Clinice Dermato – Venerologie a SCJU Sibiu și membru în consiliul de conducere al Societății Române de Dermatologie.
La manifestarea științifică va participa și președintele Societății Române de Dermatologie Prof. Univ. Dr. Călin Giurcăneanu alături de numeroși profesionişti din domeniul dermatologiei și altor specialități medicale din centrele Universitare din București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Timișoara și Târgu Mureș care vor susține prelegeri și lucrări. Organizatorii sunt onorați să anunțe de asemenea și participarea Rectorului Universității de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș” din Timişoara, Prof. Univ. Dr. Marius Raica precum și participarea unui invitat de peste hotare: Dr. Philippe Faure – Lyon, Franța.
Pe parcursul celor două zile ale conferinței va derula un program ştiinţific deosebit de interesant şi divers, specialiştii invitaţi abordând o tematică complexă, în care vor fi luate în considerare în mod corespunzător aspectele moderne legate de flebologie (studiul sistemului venos), interferenţe medicale în dermatologie, tumori cutanate, boli inflamatorii și autoimune cutanate, dermatite şi dermatoze inflamatorii, interferenţe chirurgicale în dermatologie, imagistică cutanată și dermatoestetică, cu accent pe recunoașterea precoce a afecțiunilor și identificarea celor mai eficiente metode de prevenție și tratament. Întregul program poate fi consultat aici.
În cadrul manifestărilor, Prof. Univ. Dr. Maria Rotaru va susține simpozioanele „De ce tratamentul biologic original”, „Noi abordări terapeutice în Keratozele actinice”, “Psoriazisul dincolo de dimensiunea cutanată” (împreună cu Dr. Silviu Morariu), „Implicarea Il-17 în psoriazis: beneficiile unei abordări terapeutice cât mai ţintite” și „Managementul dermatitei atopice în practică”.
Pe lângă medicii dermatologi ai SCJU Sibiu, la manifestări participă și medici ai Secțiilor Boli Infecțioase, Chirurgie, Hematologie, Recuperare Medicală, Urologie, Reumatologie, etc. care vor prezenta lucrări și studii de caz în cadrul secțiunilor interferenţe medicale în dermatologie și interferenţe chirurgicale în dermatologie.
„Suntem convinși că această conferință va fi una de înaltă ținută științifică și va aduce beneficii considerabile cercetării medicale și dermatologiei sibiene. Doresc, de asemenea, să mulțumesc tuturor colegilor din alte secții ale spitalului, cadre universitare și medici pentru profesionalism şi implicarea în succesul acestei prime ediții a “Zilelor Dermatologiei la Sibiu”, precizează Prof. Univ. Dr. Maria Rotaru.

Ultima oră

Comentariul meu