Bikini Race, în week-end, la Arena Platoș

Primul weekend de primăvară readuce la Arena Platoș cel mai haios și mai inedit concurs al sezonului de evenimente, Bikini Race. Cele mai frumoase doamne și domnișoare care nu se tem de schiuri, de placă sau de răcoarea zăpezii vor oferi un spectacol memorabil pe pârtie la cea de-a cincea ediție a concursului Bikini Race, cel mai așteptat concurs al sezonului, ce va avea loc duminică, 4 martie.

Conceput inițial ca un concurs de frumusețe cu probe sportive lejere, Bikini Race devine din ce în ce mai atletic, de la an la an. Ediția din acest an va trece concurentele prin cinci probe, prezentare pe catwalk, probă de ski sau snowboard slalom pe pârtia D a complexului Arena Platoș Păltiniș, probă de precizie, probă de doborât popicele și un traseu aplicativ de cățărări și coborâri pe obstacole create din zăpadă. Dacă primele două probe sunt clasice și s-au regăsit și în edițiile anterioare, în cea de-a treia probă, pe lângă aruncările la coș din mișcare, pe banda rulantă, fetele vor trebui să treacă și pe sub o bară de limbo. Apoi, proba aplicativă din sezonul trecut a fost divizată în două probe distincte.

Coborârea cu colacul a fost transformată în proba de doborât popice, unde concurentele vor încerca să doboare pe colac cât mai multe popice. Suma punctelor obținute la cele 5 probe din concurs va da punctajul final pe baza căruia se va stabili Super Finala la care vor participa cele mai bine clasate 4 concurente. Super Finala constă în parcurgerea traseului aplicativ, simultan.

Marea câștigătoare a ediției din acest an va participa la un camp de surfing în Tenerife organizat de SupAcademy. Partener de tradiție ai acestui concurs, SupAcademy organizează în fiecare an camp-uri săptămânale, cu plecări în perioada 15 octombrie și 17 decembrie. Camp-ul este structurat pe durata a șase zile, cu câte un curs de două ore pe zi. Locul secund va câștiga 2 invitații la Electric Castle iar concurenta ce va ocupa ultima poziție a podiumului va pleca acasă cu echipament sportiv de iarnă. Din juriul ediției din acest an vor face parte Andy Fazekas, multiplu campion național de snowboard și unul dintre pionierii acestui sport în România, vedeta ProTV Nicolle Stănese, Alina Găvozdea, director artistic în cadrul evenimentului Media Music Awards, Cosmin Manea, din partea SupAcademy și Alexandru Barbu, singurul sibian prezent la Jocurile Olimpice recent încheiate.

Înscrierea la concurs este gratuită iar doritoarele se pot înscrie în ziua concursului, între orele 9:30 și 11:30, în apreski-ul complexului. Concursul va începe la ora 12 și va fi prezentat de Cosmin Tudoran.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică