Campanie anti-bullying în școlile din Sibiu. Cum vor autoritățile să oprească fenomenul
FOTO arhivă

Problematica fenomenului Bullying apărut în instituțiile de învățământ preuniversitar din județul Sibiu a fost dezbătută în ședința de luni a Grupului de lucru pentru siguranţa în şcoli şi prevenirea abandonului şi absenteismului şcolar, care funcționează la nivelul Instituției Prefectului –Județul Sibiu.

Complexitatea acestui fenomen deosebit de periculos pentru sănătatea fizică și emoțională a copiilor obligă autoritățile publice locale să angreneze toate instituțiile responsabile de educația și protecția copiilor într-o acțiune de prevenire și combatere a acestei forme de agresiune. De aceea, prefectul Adela Muntean a invitat la dezbatere, alături de membrii grupului de lucru, și reprezentanți ai grupurilor politice din Consiliul Județean.
Directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu, Prof. Dr. Valeria Purcia, a cerut sprijinul Instituției Prefectului și al Consiliului Județean pentru derularea unei campanii speciale de prevenție și intervenție la nivelul județului Sibiu. Aceasta va presupune informarea elevilor, a profesorilor, a diriginților și a părinților asupra Bullying-ului, ale cărui consecințe pe termen lung sunt extrem de grave: depresie, stres, anxietate, izolare, stimă de sine scăzută, autoexcludere, îmbolnăviri și chiar suicid.
“Vom sprijini această campanie, împreună cu Inspectoratul Școlar, Inspectoratul de Poliție și Inspectoratul de Jandarmi pentru că nimic nu este mai important decât sănătatea și siguranța copiilor noștri”, a subliniat Adela Muntean, prefectul județului Sibiu.
Conform datelor UNICEF, România este pe locul I în Europa la numărul de elevi cu vârsta între 11 și 15 ani care agresează alți colegi. Aproape jumătate dintre copiii din România – 46% – au fost victime ale bullying-ului (53% fete și 47% băieți). Un studiu comprehensiv al Organizației Salvați Copiii cu privire la fenomenul de bullying în școlile românești relevă faptul că 1 din 4 copii este umilit în mod repetat în fața colegilor. De asemenea, 73% dintre copiii care au răspuns chestionarului afirmă că au fost martorii unor situații de bullying în școala în care învață, 58% au asistat la situații de bullying în propria clasă, 46% în grupul de prieteni, iar 69% în mediul online.

Campanie anti-bullying în școlile din Sibiu. Cum vor autoritățile să oprească fenomenul

Ultima oră

Comentariul meu

Publică