ACTUALIZARE METEO - Cod portocaliu de ninsori în 12 județe și de ger în 30 de județe

ANM a actualizat luni dimineață avertizările meteo emise. Astfel 12 județe din sudul României vor fi sub avertizare de cod portocaliu de ninsori abundente. De asemenea până joi avem avertizare de ger în aproape toată țara. Și la Sibiu va fi frig. Temperaturile vor ajunge și la minus 15 grade. Luni dimineață la ora 7.30 erau minus 11 grade.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), avertizarea cod portocaliu de ninsori şi viscol intră în vigoare luni la ora 10.00, fiind valabilă până marţi, la ora 14.00, anunță News. În acest interval, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 55-65 de kilometri pe oră, local peste 70 de kilometri pe oră şi vor fi perioade de timp cu ninsoare puternic viscolită, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 de metri.
De asemenea, pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, începând de luni, de la ora 7.00 şi până la ora 23.00 este valabilă o avertizare cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol, urmând să se depună strat de zăpadă de peste 30-40 de centimetri, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45-55 de kilometri pe oră, temporar viscolind ninsoarea.
O altă atenţionare cod galben emisă de ANM este deja în vigoare de luni de la ora 04.00, fiind valabil până marţi, la ora 20.00, pentru Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei., unde ninsorile vor fi moderate şi local însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 de kilometri pe oră, iar în partea de sud-est a teritoriului cu peste 60-65 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada şi diminunând vizibilitatea.
Tot de luni dimineaţă, de la ora 03.00, este în vigoare, până joi, 1 martie, la ora 10.00, o atenţionare cod portocaliu de ger pentru Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. În aceste zone, valul de frig se va intensifica, iar gerul va fi persistent chiar şi pe timpul zilei. Maximele vor fi cuprinse în general între -12 şi -8 grade, iar cele minime vor coborî până la -22 de grade. Rafalele vântului vor accentua senzaţia de frig.
Meteorolgii spun că valul de frig va cuprinde toată ţara, urmând să se înregistreze temperaturi cu 10-15 grade mai scăzute decât ar fi normal pentru această perioadă din an. Maximele vor fi negative în toate regiunile, va fi ger dimineaţa şi noaptea, la început în jumătatea de nord, apoi şi în restul ţării, iar intensificările vântului vor amplifica senzaţia de rece.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică