VIDEO - Raluca Turcan se teme că președintele Iohannis va fi suspendat

Deputatul sibian Raluca Turcan a afirmat vineri că vede posibilă o suspendare a președintelui Klaus Iohannis dacă acesta nu va lua decizii pe placul coaliției de guvernare în cazul revocării din funcție al șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

Prim-vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, a afirmat, vineri, că este posibilă suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, dacă acesta va lua o decizie pe care liderii PSD şi ALDE nu şi-o doresc, anunță Agerpres. „Evident că demolarea statului român va merge mai departe sub conducerea domnilor Dragnea şi Tăriceanu. Există o şansă, cei din PSD şi ALDE să se revolte şi să îşi dea jos şefii care au confiscat decizia şi îndreaptă aceste două partide în afara legii. Când spun demolarea statului român cred că nu vor avea nici cea mai mică reţinere să îl suspende pe preşedintele României, dacă domnul preşedinte va lua o decizie pe care aceştia nu şi-o doresc şi nu au dictat-o prin televiziunile care au făcut punctajul domnului Tudorel Toader”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Raluca Turcan.
Întrebată dacă crede că se va ajunge la suspendarea preşedintelui României, Raluca Turcan a răspuns: „Vom vedea.”
Prim-vicepreşedintele PNL admite că varianta unei eventuale suspendări a preşedintelui ţării este vehiculată pentru că Preşedinţia României este văzută, conform Ralucăi Turcan, drept „ultima redută de rezistenţă a statului român împotriva asaltului penalilor.”

„Evident că este vehiculată, pentru că Preşedinţia României este ultima redută de rezistenţă a statului român împotriva asaltului penalilor. Să fie foarte limpede, preşedintele României este singurul şi principalul apărător al românilor cinstiţi din această ţară la nivel de instituţie, pentru că domnia sa reprezintă o instituţie vitală a statului român. (…) Această instituţie este următoarea ţintă pe lista infractorilor care au acaparat puterea politică în România”, a mai spus reprezentanta PNL.
Raluca Turcan a făcut aceste afirmaţii vineri, înaintea declaraţiilor şefului statului. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că nu a văzut raportul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, pe baza căruia a cerut revocarea procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, însă, din punctul său de vedere, nu au fost „motive temeinice” pentru acest demers

Ultima oră

Comentariul meu

Publică