foto - sibianul marius rafa, super succes cu preparatele gătite la târgul de turism al româniei

Sibiul va fi în anul 2019 Regiune Gastronomică Europeană, ceea ce înseamnă că aici vor veni turiști nu numai de la noi, ci și din străinătate. Și se așteaptă să găsească gusturi tradiționale, dar și unele surprinzătoare și inedite. Asta le propune Marius Rafa, unul dintre cei mai iscusiți chefi din Sibiu. La Târgul de turism de la București i-a dat pe spate pe vizitatori cu preparatele sale.

Pește cu brânză…..și totuși delicios
Marius Rafa, alături de alți chefi din Sibiu și din țară au fost la Târgul de turism al României pentru a promova Sibiul și programul ”Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019”. Și cum nu se putea prezenta acolo decât cu un preparat care să surprindă, asta a și făcut.foto - sibianul marius rafa, super succes cu preparatele gătite la târgul de turism al româniei ”Am avut două preparate. Păstrăv cu brânză de burduf de Seviș și păstrăv cu sos de midii și brânză maturată de Seviș. Am ales să promovăm peștele de munte, specific pentru zona noastră, iar combinația cu brânza este una reușită, chiar dacă nu pare la prima vedere”, spune Marius Rafa.foto - sibianul marius rafa, super succes cu preparatele gătite la târgul de turism al româniei
Sibianul și colegii săi au preparat 60 de porții care au fost devorate de vizitatori până la ultima înghițitură. ”Cei care au gustat au spus că au fost sceptici la început, dar până la urmă combinația dintre brânză și pește s-a dovedit a fi excelentă”, spune Marius Rafa.foto - sibianul marius rafa, super succes cu preparatele gătite la târgul de turism al româniei

foto - sibianul marius rafa, super succes cu preparatele gătite la târgul de turism al româniei

Rețetă grecească, adaptată
Cele două rețete gătite de Marius Rafa la Târgul de turism al României sunt proprii, dar inspirate după unele grecești. foto - sibianul marius rafa, super succes cu preparatele gătite la târgul de turism al româniei”Acum doi ani am fost în Grecia și am mâncat scoici cu ceva brânză în compoziție. Mi s-a părut foarte interesant, și de aici am pornit și am realizat cele două rețete. Ele se vor regăsi de acum și în meniul restaurantului meu din Sibiu”, spune Marius Rafa.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică