Trei scandalagii reținuți după o bătaie în restaurant
FOTO Arhiva

Marți, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Axente Sever au reținut trei bărbați care ar fi provocat scandal în incinta unui restaurant din localitatea Șeica Mare.

În fapt, în data de 17 februarie, în jurul orei 21,30, polițiștii au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui conflict spontan izbucnit între mai multe persoane aflate într-un restaurant din localitatea Șeica Mare.
La locul intervenției au fost identificați trei bărbați cu vârsta de 26, doi dintre ei, respectiv 41 de ani, toți din localitatea Agârbiciu, care ar fi distrus bunuri și ar fi agresat fizic doi localnici în vârstă de 39, respectiv 49 de ani, ultimul dintre acesția fiind transportat la Spitalul Clinic Mediaș în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.
Urmare a cercetărilor efectuate, în data de 20 februarie, față de cei trei agresori s-a luat măsura reținerii 24 de ore, urmând ca, în data de 21 februarie, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș pentru a se dispune măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Secției 5 Poliție Rurală Axente Sever.

Ultima oră