VIDEO Bugetul Sibiului pe 2018 - Reduceri drastice la cheltuielile cu bunuri și servicii și cele pentru culte

Conform prevederilor Legii nr. 2/2018 privind aprobarea bugetului de stat pe anul 2018 și adresei Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu nr. 988/09.01.2018 prin care ne-au fost comunicate sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, respectiv cote defalcate din impozitul pe venit și sume defalcate din TVA, Consiliului Județean Sibiu i-au fost repartizate 160.779.000 lei, cu 47.696.000 lei mai puțin față de alocările inițiale pentru anul 2017.

”Având în vedere alocările de sume pentru acest an, coroborat cu efectele aplicării Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv creșterea fondului de salarii cu 27.890 mii lei față de anul 2017, vom fi nevoiți să reducem cheltuielile de funcționare, astfel încât Consiliul Județean Sibiu și instituțiile din subordine vor avea pentru anul 2018 un buget de austeritate”, a spus miercuri Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.
Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor cu susținerea sistemului de protecție a copilului (15.516 mii lei) și a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap (25.088 mii lei) sunt insuficiente pentru buna funcționare a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu și a centrelor din subordine, sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare fiind de 72.200 mii lei, ceea ce reprezintă acoperirea acestora in procent de 56%.
Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea unităților de învățământ special și a centrelor județene de resurse și asistență educațională primite prin Legea bugetului de stat (1.677,00 mii lei) acoperă 72% din necesar.
În aceste condiții, când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile prognozate, iar bugetul trebuie să fie echilibrat, se impune luarea măsurilor de reducere a fondurilor destinate cheltuielilor cu bunurile și serviciile, asigurându-se pentru acestea un procent de aproximativ 70% față de execuția anului 2017 și a celor de personal cu reducerea de 12% față de necesarul ce trebuie acoperit pentru anul în curs, la nivelul posturilor ocupate, inclusiv pentru cheltuielile privind asigurarea plății contribuțiilor personalului neclerical.
Totodată, au fost diminuate alocațiile pentru susținerea unităților de cult, de la 1.500 mii lei la 1.000 mii lei, pentru reparații, întreținere și consolidare lăcașuri de cult, cu menținerea numărului de personal neclerical care, conform legii primește finanțare prin bugetul consiliului județean, respectiv 544 de posturi.
Modificările Codului Fiscal, prin reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%, începând de la 1 ianuarie 2018 au ca efect imediat reducerea veniturilor încasate la nivelul unității noastre administrative și practic, duce la imposibilitatea asigurării cheltuielilor curente și de capital ale Consiliului Județean Sibiu și a celorlalte 22 de unități subordonate.

’’Menționăm de asemenea faptul că nu au fost asigurate de la bugetul de stat sursele de finanțare (urmare a descentralizării unor servicii publice), pentru finanțarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, finanțarea unor cheltuieli pentru domeniul de intervenție privind apărarea, ordinea publică și situațiile de urgență, precum și pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale Aeroportului Internațional Sibiu, aflat sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, iar sumele primite de la bugetul de stat pentru drumurile județene și comunale, respectiv suma de 9.092 mii lei acoperă doar 30% din necesar.
Veniturile secțiunii de funcționare, în sumă de 246.373 mii lei sunt necesare pentru plata salariilor, a bunurilor și serviciilor, precum și pentru buna funcționare a Consiliului Județean Sibiu și a instituțiilor subordonate’’, a spus miercuri președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.
Veniturile estimate ale secțiunii de dezvoltare, în sumă de 78.920,94 mii lei sunt venituri provenite din proiectele finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională (41.667,52 mii lei), din proiecte finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (22.920,49 mii lei), subvenții de la bugetul de stat necesare derulării proiectelor finanțate din Fonduri Externe Nerambursabile (6.437,97 mii lei), subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea investițiilor publice de asistență socială (7.468 mii lei), precum și venituri din Fondul Social European (426,96 mii lei).
Necesarul de finanțare pentru proiectele de investiții pentru anul 2018 de 142.366,52 mii lei se va asigura din excedentul anilor precedenți, prin acoperirea deficitului secțiunii de dezvoltare în sumă de 63.455,58 mii lei și din veniturile prognozate a fi încasate de la bugetul de stat și din fonduri externe nerambursabile, urmare a derulării proiectelor de investiții, semnate și asumate pentru acest an, în sumă de 78.920,94 mii lei.
Proiectul de buget s-a făcut în strânsă corelație cu fondurile primite prin legea bugetului de stat, a cotelor și sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului local și a fondurilor care urmează a fi accesate, urmare a derulării proiectelor și cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare pe care Consiliul Județean Sibiu și le-a propus pentru anul 2018.

Ultima oră