Duminică, în jurul orei 05,30, pe raza localității Târnava, a fost oprit pentru control în trafic un localnic în vârstă de 24 de ani, aflat la volanul unui autoturism pe strada Mihai Eminescu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere.
De asemenea, la testarea alcoolscopică a prezentat un rezultat de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele celui aflat la volan s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.