Luni, la deschiderea bursei din New York, toți indicii bursieri s-au prăbușit. Dow Jones a avut o cădere mai mare ca în 2008 când s-a declanșat criza financiară.
Dow Jones a pierdut mai mult de o mie cinci sute de puncte în cursul zilei, revenindu-şi abia spre finalul şedinţei de tranzacţionare la aproape o mie două sute de puncte și încheind astfel ședința de tranzacționare cu o pierdere de 4,6 procente.
Pierderea de la început, de peste 1.500 de puncte, a depășit recordul căderii de 777,68 de puncte înregistrat de Dow Jones în timpul crizei financiare din 2008. Atunci, căderea drastică a indicelui bursier fusese determinată de refuzul Congresului de a aproba un plan de 700 de miliarde de dolari pentru salvarea băncilor, ca urmare a falimentului Lehman Brothers. Iar valoarea atinsă de Dow Jones în finalul ședinței de tranzacționare de luni arată cea mai drastică scădere în procente din august 2011, când piețele au căzut după ce Standard & Poor’s a retrogradat ratingul de credit al Statelor Unite.
Seismul de luni de pe piața americană a determinat o reacție inclusiv din partea Casei Albe, care și-a declarat îngrijorarea față de aceste pierderi, dar s-a declarat încrezătoare în „fundamentele economiei”.
Investitorii americani reacționează la schimbările semnificative care se arată în perspectivă în economia americană și la ceea ce ar putea însemna costul împrumuturilor pe viitor. Vineri, Departmanetul Muncii a anunțat date care arată creșteri salariale mai mari decât se anticipa. Aceasta înseamnă că oamenii vor cheltui mai mult, ceea ce va determina o rată a inflației mai mare. Este de așteptat ca banca centrală americană să ridice rata dobânzii și asta s-ar putea întâmpla chiar de mai multe ori anul acesta. În aceste condiții, firmele s-au înghesuit luni să-și vândă acțiunile pentru a-și plasa banii în obligațiuni, care le-ar putea aduce un beneficiu mai mare, dacă vor crește ratele.
Problemele pe bursa americană au început încă de săptămâna trecută, cea mai proastă perioadă pentru Wall-Street din ultimii doi ani. Cele mai mari pierderi, de peste cinci la sută, le-au suferit companiile petroliere Exxon Mobil şi Chevron.
Căderea bursei americane are efect de domino. Câştigurile de pe principalele burse europene şi asiatice au fost în scădere în ultima săptămână.
Totuși, atrag atenția specialiștii, acest fenomen nu înseamnă că vom asista la un colaps al economiei americane, ci dimpotrivă, arată că economia merge mai bine decât era de așteptat și este nevoie de o reevaluare, scrie BBC.
Sursa www.digi24.ro