Ceața a dat multe bătăi de cap aeronavelor care trebuiau să aterizeze marți dimineață pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din Capitală.
Cinci curse, patru Tarom şi una Wizz Air, au fost redirecţionate pe alte aeroporturi din cauza ceţii, au transmis marţi reprezentanţi ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), la solicitarea News.ro.
Cele cinci avioane trebuiau să aterizeze pe aeroportul Henri Coandă marţi dimineaţă.
Trei curse Tarom, care veneau din Cluj-Napoca, Satu Mare şi Oradea, şi o cursă Wizz Air de Roma au fost redirecţionate spre Constanţa. O cursă Tarom de Sofia a fost redirecţionată la Sibiu.
”Decizia referitoare la aterizarea pe un aeroport sau altul aparţine strict comandantului aeronavei”, au explicat, pentru News.ro, reprezentanţii CNAB.