Înfiinţată în 2006, Asociaţia Baby Care şi-a propus ca prin proiectele şi acţiunile sale să facă posibilă îngrijirea nou-născuţilor şi prematurilor din maternitatea Sibiu la cele mai înalte standarde de performanţă.
Până acum 6 ani activitatea asociaţiei se baza pe mici donaţii din partea prietenilor şi pacienţilor şi pe donaţiile de 2% din impozitul pe profit al angajaţilor maternităţii din Sibiu. Din dorinţa de a oferi micilor noştri pacienţi cele mai bune îngrijiri şi terapii cu putinţă, am început, acum 6 ani să dezvoltăm proiecte diverse şi, cu sprijinul întregii comunităţi sibiene şi nu numai, cu ajutorul partenerilor, prietenilor, al părinţilor şi chiar al foştilor pacienţi credem că am reuşit în ultimii ani să ducem la bun sfârşit proiecte frumoase. Cum întreaga noastră activitate se bazează pe sprijinul comunităţii credem că este de datoria noastră să facem cunoscute în fiecare an informaţiile financiar contabile ale asociaţiei noastre. Considerăm că transparenţa legată de activităţile desfăşurate de asociaţie este firească, avem nevoie în continuare de încrederea şi sprijinul dvs., al tuturor. La fel ca şi ultimii 5 ani, bilanţul finaciar este publicat pe pagina Facebook a asociaţiei (https://www.facebook.com/notes/baby-care-sibiu/bilan%C5%A3-financiar-al-asocia%C5%A3iei-baby-care-sibiu-pentru-anul-2017/939744462857372/).
Motivaţi de încrederea şi sprijinul oferit în ultimii ani, am decis să continuăm să prezentăm în fiecare an bilanţul activităţilor Asociaţiei Baby Care.
Ca în fiecare an cel mai mare proiect al nostru a fost proiectul „Dăm iar startul în viaţă”, derulat în colaborare cu asociaţiile Mâini Unite, Organizaţia E.M.M.A. şi Asociaţia Unii Pentru Alţii cu ocazia Semimaratonului Sibiului 2017, scopul fiind achiziţionarea a 3 incubatoare moderne pentru înlocuirea treptată a tuturor incubatoarelor uzate moral şi fizic existente în secţia Prematuri. Prieteni, colaboratori, familiile foştilor noştri pacienţi, foşti pacienţi şi prietenii lor, o mulţime de copii şi adulţi frumoşi au făcut ca suma propusă în acest an – 90.000 lei – să fie mult depăşită. 1031 alergători – copii şi adulţi – şi 1851 susţinători au reuşit să adune 152.259 lei, sumă cu care au fost achiziţionate nu doar cele 3 noi incubatoare moderne pentru secţia de prematuri ci şi un aparat de respiraţie modern pentru piticii din terapia intensivă neonatală. Ne-au stat din nou alături, la maraton, prieteni vechi precum Radu Nechifor, ambasador Baby Care Sibiu, căruia îi mulţumim pentru implicarea şi susţinerea proiectelor noastre. Mulţumim partenerilor noştri Asociaţia Mâini Unite, Asociaţia Unii pentru Alţii şi Organizaţia E.M.M.A., fundraiser-ilor, în mod special Oanei Jurj, Patriciei Corcoveanu şi Gabrielei Hila, campioane ale campaniei de funraising. Mulţumim, de asemenea, tuturor companiilor care au sprijinit proiectul nostru cu alergători şi susţineri: Marquardt, Continental Automotive, Takata, Azets Insights, Visma, Antolin, Somarest, Policlinica Astra, Eurofoam, Wenglor, Ropardo, Harting, Bearing Point, GLS, Ceprocs, NTT Data, Gameloft Bucureşti, Sobis, Odu Romania Manufacturing, AAS.
Am continuat şi finalizat anul acesta prima serie a unui alt proiect de suflet al Asociaţiei, un proiect educaţional destinat viitorilor şi proaspeţilor părinţi – „ABC. Şcoala Părinţilor – Să învăţăm despre copii”. Proiectul este sponsorizat de Salvaţi Copiii România şi a fost derulat în parteneriat cu Asociaţia Mâini Unite, Salvaţi Copiii România, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Asociaţia Unii pentru Alţii şi Teatrul pentru copii şi tineret Gong. Este un proiect în care sunt implicaţi voluntar 20 de medici – obstetricieni, neonatologi, pediatri, medici de familie, psihologi, stomatologi, anestezişti, jurişti şi avocaţi -, care discută cu părinţi şi viitori părinţi în decursul a 23 de sesiuni despre concepţie, sarcină, naştere, alăptare, alimentaţia gravidei şi a copilului, dezvoltarea, creşterea şi siguranţa copilului până la 2 ani dar şi despre legislaţia legată de naştere şi îngrijirea copilului şi drepturile copilului şi vom continua aceste sesiuni educative atât timp cât vor exista părinţi dornici să afle informaţii utile şi la zi. Până în prezent peste 1000 de părinţi şi viitori părinţi au participat la Şcoala Părinţilor. Într-o altă etapă a acestui proiect, a fost deja editată prima broşură educativă – Alăptarea – din seria de broşuri care vor cuprinde majoritatea informaţiilor discutate la sesiunile prezentate şi se preconizează extinderea proiectului şi în alte localităţi din ţară.
Parteneri încă de anul trecut pentru mai binele copiilor noştri sunt şi participanţii la competiţia Red Bull Romaniacs. Jumătate din suma obţinută din vânzarea echipamentelor şi accesoriilor oferite de participanţi – 14.188 lei – a fost donată şi a fost folosită, împreună cu suma oferită de SC Prodmetal I&S SRL Sibiu – 5000 lei – pentru achiziţionarea unui pătuţ cu saltea încălzită pentru gemeni pentru secţia de prematuri în cadrul proiectului „Căsuţe noi pentru prematuri”. Mulţumim, Red Bull Romaniacs!
Tot anul acesta Asociaţia Baby Care a câştigat concursul intern „Adoptă un proiect” organizat de ING Sibiu cu proiectul „Tolba cu altfel de poveşti. Poveştile terapiei intensive neonatale”. Este vorba de un proiect inedit prin care am dorit să ajutăm mamele copiilor internaţi în terapia intensivă neonatală şi în secţia de prematuri – uneori săptămâni şi chiar luni de zile – să treacă mai uşor peste temerile, îngrijorările şi stress-ul de a avea un copil cu probleme, bolnav prin proiecţia de mesaje din partea altor părinţi care au trecut prin experienţa terapiei intensive neonatale. Cealaltă parte a proiectului este una educaţională, menită să ajute părinţii prematurilor să înţeleagă mai bine afecţiunile copiilor lor, nevoile speciale ale acestor copii, procedurile care se efectuează pentru diagnosticul şi tratamentul lor şi prognosticul pe termen îndelungat. Tot o noutate a fost astfel inaugurarea punctului digital de informare medicală din secţia de Prematuri. Întregul proiect a fost inaugurat cu ocazia Zilei Mondiale a Prematurităţii, pe 17 noiembrie 2017.
Tot cu ocazia Zilei Mondiale a Prematurităţii a fost lansată cartea „EMOŢII”, o inedită „culegere de poveşti”, de experienţe ale altor mame care au trecut prin terapia intensivă neonatală alături de copiii lor menită să ajute mamele copiilor nou-născuţi bolnavi şi mamele prematurilor în momentele dificile ale trecerii prin terapia intensivă neonatală. Mulţumim Soranei Biţu pentru efortul de a aduna şi edita toate aceste „poveşti”.
Un alt proiect inedit iniţiat în 2017 este şi proiectul online „Octopus România – Caracatițe, prietenii prematurilor”, un proiect desfăşurat la nivel naţional, pentru dotarea maternităţilor cu caracatiţe croşetate, jucării funcţionale pentru prematurii mici care ajută la liniştirea şi dezvoltarea prematurilor. Caracatiţele au început deja să fie donate maternităţilor dornice să participe la acest proiect.
Tot în acest an am iniţiat colaborarea cu International Children Help, o asociaţie non-profit din Germania care şi-a propus să ne ajute la echiparea maternităţii la standarde europene prin donaţii şi sponsorizări şi care a donat în acest an maternităţii paturi pentru mame şi suma de 5000 euro.
Suntem bucuroşi să vă comunicăm că în acest an maternitatea din Sibiu s-a îmbogăţit cu echipamente şi aparate, consumabile, diverse dotări în valoare de aproape 450.000 lei. În afara celor 3 incubatoare noi şi a aparatului de respiraţie achiziţionate în cadrul proiectului de la Maratonul Sibiului, a pătuţului cu saltea de apă caldă pentru gemeni achiziţionat prin proiectul derulat de Red Bull Romanics şi donaţia din partea SC Prodmetal I&S SRL Sibiu, a sistemului de proiecţie pe suprafeţe neconvenţionale şi a punctului digital de informare, maternitatea din Sibiu a mai primit: 1 incunator modern pentru terapia intensivă neonatală, 2 pulsoximetre cu senzori aferenţi, 1 masă radiantă de resuscitare cu pulsoximetru şi CPAP incorporat, 3 lămpi de fototerapie, consumabile pentru analizorul de gaze, senzori de oximetrie, circuite de respiraţie pentru CPAP, kit-uri de analize de laborator, mobilier, 1 calculator cu monitor, materiale de curăţenie, lenjerie de pat pentru nou-născuţi şi mame (toate cheltuielile sunt prezentate detaliat în cadrul bilanţului financiar al asociaţiei: https://www.facebook.com/notes/baby-care-sibiu/bilan%C5%A3-financiar-al-asocia%C5%A3iei-baby-care-sibiu-pentru-anul-2017/939744462857372/). De asemenea au fost donaţii 4500 lei pentru intervenţiile chirurgicale pentru malformaţii cardiace la copii efectuate în Clinica Polisano.
Veniturile din acest an ale asociaţiei, provenite din proiecte, donaţii, sponsorizări şi cotizaţii au însumat 355.936,88 lei, 5100 euro şi 498 dolari (toate veniturile sunt prezentate detaliat în cadrul bilanţului financiar al asociaţiei: https://www.facebook.com/notes/baby-care-sibiu/bilan%C5%A3-financiar-al-asocia%C5%A3iei-baby-care-sibiu-pentru-anul-2017/939744462857372/).
Avem, aşadar, proiecte realizate şi proiecte în desfăşurare, pentru toate însă am avut şi avem sprijinul comunităţii, al partenerilor, colaboratorilor şi prietenilor noştri. Pregătim şi în acest an proiecte noi şi, evident, ne pregătim şi pentru Maratonul Sibiului 2018. Îngrijirea nou-născuţilor şi prematurilor la cele mai înalte standarde presupune nu doar cunoştinţe medicale ci şi echipamente moderne iar neonatologia este un domeniu extrem de dinamic în care tehnologia modernă este vitală pentru îngrijirea şi tratamentul modern al copiilor, în condiţii de siguranţă. Apar mereu aparate noi, mai eficiente, mai sigure, mai performante iar cele vechi se uzează, se defectează şi trebuie schimbate. În secţia de prematuri mai sunt încă 14 incubatoare vechi de peste 30 de ani care trebuie înlocuite. Mizăm în continuare pe sprijinul dvs. pentru ca, în continuare, nici un copil să nu sufere pentru că se naşte în România.
Mulţumim tuturor părinţilor care au trecut prin clinica noastră, ne-au apreciat eforturile şi ne-au susţinut activităţile de orice fel, nu doar prin donaţii. Avându-vă alături ne simţim mai puternici iar sprijinul dvs. ne încurajează să iniţiem alte proiecte, la fel de frumoase, destinate celor mai mici şi mai fragile fiinţe din lume: prematurii şi nou-născuţii.
Dorim să reamintim că toate acţiunile desfăşurate de membrii asociaţiei s-au efectuat exclusiv pe bază de voluntariat. Asociaţia Baby Care Sibiu nu a avut alte cheltuieli (în afara celor aferente tranzacţiilor bancare) în afara celor menţionate în bilnaţul financiar.
Mulţumim, cu această ocazie, celor care au ajutat în decursul anului trecut la organizarea şi buna desfăşurare a evenimentelor şi proiectelor noastre: Radu Nechifor, Daniel Bălţat, Oana Jurj, Anca Mărginean, Sorana Biţu, Teodor Tulpan, Raluca Răduca, Ana Maria Micu, gabriela Hila, Patricia Corcoveanu, Carrefour Romania, Bonavista Catering & Banqueting Sibiu, Biblioteca Astra, Ade Print.