Lidl va deschide cel mai mare magazin din Sibiu pe locația fostului XXL

Rețeaua de magazine Lidl va crește în 2018 cu cel puțin două locații. Este vorba de cel de pe amplasamentul fabricii de bere Trei Stejari și mai ales de cel care va fi amenajat pe fosta locație a magazinului Penny XXL.

Dacă în cazul magazinului de la Trei Stejari, planurile rămân la fel, în privința celui de la intrarea în Sibiu proiectul s-a schimbat. Ideea de a face primul magazin Kika din județ, alături de un nou magazin Lidl, s-au schimbat. Kika a blocat deocamdată planul amenajării unui magazin la Sibiu. Astfel în locul XXL-ului se va amenaja un magazin Lidl, urmând ca acesta să fie cel mai mare ca și suprafață din județul nostru. De aceste intenții ar fi fost anunțați și cei de la primăria Șelimbăr, comună pe teritoriul căreia se află Penny XXL. Reamintim că deja s-a eliberat încă de anul trecut o autorizație de demolare a clădirii de vizavi de Shopping City Sibiu.

Lidl va deschide cel mai mare magazin din Sibiu pe locația fostului XXL

Patru milioane a plătit Lidl pe fostul XXL
Lidl a plătit opt milioane de euro pe două magazine cumpărate de la concurenţii direcţi: Penny Market. Este vorba despre două magazine XXL Mega Discount amplasate în Sibiu şi Galaţi, tranzacția având loc în prima parte a lui 2017. Cele două unităţi XXL Mega Discount cumpărate măsoară 2.500 mp suprafaţă de vânzare fiecare. Lidl însă preia nu doar magazinele, ci şi terenurile pe care acestea sunt construite, potrivit datelor din piaţă. Grupul german Rewe, proprietarul Penny Market, a închis la finalul anului trecut cele opt unităţi XXL Mega Discount din România, anunţând că şase vor fi remodelate în Penny Market şi două vândute.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică