Tupeu de neimaginat pentru o femeie respectabilă, la prima vedere. Aceasta a fost filmată în timp ce fura tot ce prindea dintr-o benzinărie de lângă Târgul Obor, din Sibiu.
Femeia a intrat în benzinăria Rompetrol, s-a uitat în stânga și în dreapta, s-a asigurat că nu o vede nimeni, după care și-a deschis geanta și a îndesat acolo tot ce a putut lua de pe raft. Cele mai multe obiecte pe care le-a furat au fost deodorante auto, iar prejudiciul adus benzinăriei se ridică la aproximativ 500 de lei.
Reprezentanții benzinăriei susțin că au depus o plângere și la Poliția Sibiu, dar nu s-a reușit deocamdată identificarea hoaței. Totul s-a întâmplat la începutul lunii ianuarie 2018. Dacă cineva o recunoaște poate să ne scrie la oradesibiu@gmail.com sau să ne trimită un mesaj pe pagina noastră de Facebook – AICI.