În data de 30 ianuarie, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut o sibiancă bănuită că a sustras banii din portofelul altei femei, în municipiul Sibiu.
În fapt, în data de 19 ianuarie, în jurul orei 11,30, o femeie a reclamat faptul că, în timp ce se afla în incinta unei societăți comerciale, o persoană de sex feminin, necunoscută, i-ar fi sustras din portmoneu suma de aproximativ 7.000 de lei. Femeia de la care a fost furată suma este recepționeră la un hotel.
În urma cercetărilor efectuate, în data de 30 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat și prins o sibiancă în vârstă de 21 de ani, bănuită că ar fi sustras suma de bani.
Sibianca a fost reținută 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca, în data de 31 ianuarie, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.