Simona Halep a revenit luni după amiază în România după finala jucată la Australian Open. Tenismena română spune că viața merge înainte după ce a pierdut meciul cu Caroline Wozniacki.
Simona Halep (26 de ani) a revenit luni dimineață la București, cu o cursă de linie, după ce a călătorit 22 de ore, de la Melbourne. Conform DigiSport, finalista de la Australian Open a fost așteptată ca o mare campioană pe Aeroportul Henri Coandă, chiar dacă a ratat, pentru a treia oară, șansa de a-și trece în palmares un titlu de Grand Slam, după cele de la Roland Garros (2014 și 2017).
Sportiva din Constanța se pare că se simte mai bine, după ce în Australia a avut nevoie de câteva ore de spitalizare pentru a se repune pe picioare după efortul extraordinar pe care l-a depus în timpul finalei cu Carolina Wozniacki, la peste 32 de grade.
”Am mai fost aproape de un trofeu de Grand Slam, bineinteles că sunt tristă, dar viața merge înainte și sper că dacă voi mai avea ocazia, să pot să câștig”, a spus Simona Halep, imediat după ce a aterizat la București. Campioana noastră a avut parte de multe felicitări, a primit flori și mulți dintre fani au încercat să imortalizeze momentul. Alături de Simona, la București au ajuns și cei din staff, dar și mama sa, Tania, cea care a fost alături de marea noastră campioană pe toata durata acestei prime părți a sezonului din 2018.