Profesorii și învățătorii din Sibiu merg la protest în fața Ministerului Educației
Foto Arhivă

O delegație a Sindicatului Învățământului Preuniversitar Sibiu va participa miercuri, 31 ianuarie 2018, alături de colegi din alte organizații județene, la un pichet de protest organizat de către Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ în fața Ministerului Educației Naționale.

Acțiunea va avea loc în contextul în care la nivel național va avea loc o nouă campanie de comasare a unităților de învățământ și ca urmare a nerespectării promisiunilor făcute de partea guvernamentală. „Este foarte clar pentru toată lumea că la ora actuală valoarea costului standard per preșcolar/elev nu acoperă toate necesitățile. Cu toate acestea, MEN obligă unitățile de învățământ se se încadreze în această sumă. Din această cauză vor urma, mai mult ca sigur, noi disponibilizări în sistem, lucru cu care nu putem fi de acord. O altă problemă semnalată este cea privind plata sumelor rezultate din hotărâri judecătorești. Cu toate că acestea ar fi trebuit plătite la începutul anului 2018, până în acest moment nimeni nu spune nimic despre perioada când se va face evectiv viramentul“, a declarat Teodor Dumitru Fîrțonea, președinte SIP Sibiu.

Ultima oră