VIDEO Motivele pentru care PSD Sibiu cere demiterea Danielei Cîmpean

PSD Sibiu a cerut demiterea președintelui Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. Pentru susținerea cererii ce a fost depusă pentru includere pe ordinea de zi a ședinței CJ din această lună, au semnat toți cei 12 consilieri județeni ai PSD. Pentru ca cererea să se și finalizeze, ar trebui să voteze pentru ea două treimi din consilierii județeni.

PSD are o serie de motive pentru care cere demiterea președintelui Consiliului județean:
 ”Climatul tensionat creat în rândul angajaţiilor Consiliului Judeţean Sibiu şi a instituţilor subordonate în contextul aplicării legii salarizării, generat de atitudinea ostilă a doamnei Preşedinte Cîmpean Daniela faţă de interesul angajaţilor şi timorarea acestora;

 Încărcarea ineficientă a cheltuielilor cu salarizarea personalului a Consiliului Judeţean Sibiu prin angajarea unui număr de patru consilieri personali şi a unui administrator public, fapt ce dovedeşte lipsa de viziune şi incapacitatea profesională a doamnei Preşedinte Cîmpean Daniela de a iniţia proiecte sustenabile de dezvoltare pentru judeţul Sibiu;

 Încălcarea OUG 26 din 2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice, cu privire la efectuarea deplasărilor în străinătate a unor delegaţii formate din mai mult de 2 persoane, fără adoptarea prealabilă a unei hotărâri proprii a Consiliu Judeţean Sibiu;

 Ignorarea cu bună credinţă a faptului că grupul consilierilor judeţeni PSD Sibiu reprezintă mai mult de o treime din numărul total al mandatelor consilierilor judeţeni şi omiterea convocării membrilor grupului la consultările privind unele măsuri ce urmau a fi adoptate prin hotărâri ale Consiliului Judeţean Sibiu;

 Lipsa de transparenţă privind organizarea concursului de ocupare a funcţiei de secretar al judeţului Sibiu şi desemnarea în cadrul comisiei de concurs a doamnei Mihaella Cristina Linde, în prezent consilier juridic în cadrul aparatului propriu al Consiliului Judeţean Sibiu, cu încălcarea prevederilor HG 611 din 2008, art.33, alin.1, lit.c care spune: persoana nominalizată a face parte din comisia de concurs urmează a fi, în situaţia ocupării funcţiei publice de conducere pentru care se organizează concursul, direct subordonat ierarhic al oricăruia dintre candidaţi;

 Politizarea voalată a instituţiei prin tactica de promovare pe funcţie în doi paşi – transfer şi delegare pe funcţie;

 Lipsa de interes pentru îmbunătăţirea calităţii actului medical şi a condiţiilor de cazare şi hrănire a pacienţilor din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Exemplificăm în acest sens declasarea secţiei de oftalmologie în compartiment de oftalmologie, întârzierea contractării serviciilor externalizate de preparare a hranei, a serviciilor de curăţenie şi mentenanţă în diferite domenii;

 Nerealizarea cheltuielilor pe anul 2017 a investiţiilor şi achiziţiilor de bunuri şi servicii prevăzute în bugetul anual al Consiliului Judeţean, unele proceduri de achiziţie şi recepţie nefiind finalizate nici în luna decembrie a anului 2017;

 Însuşirea în nume propriu, în mod nemeritat, a unor proiecte şi realizări precum staţia de tratare macanico-biologică a deşeurilor ce a fost prevăzută pentru judeţul Sibiu în Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor sau dotarea de către Ministerul Sănătăţii a unui RMN, aceste iniţiative aparţinând unor alte instituţii.”, se arată într-un comunicat al PSD Sibiu.

Ultima oră